Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ SIS a solicitat blocarea…

DOC SIS a solicitat blocarea unui site ucrainean care a publicat informații false privind aprovizionarea cu gaz a R. Moldova

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a solicitat blocarea site-ului ucrainean censor.net, care, pe 22 octombrie curent, a publicat o știre cu conținut fals privind aprovizionarea cu gaze naturale a R. Moldova.

Extras din conținutul articolului fals: „Acordarea gazului pentru R. Moldova reprezintă o parte din afacere, în rezultatele căreia Procuratura Generală din a R. Moldova trebuie să claseze dosarul cu privire la răpirea ex-judecătorului Ceaus”.

Potrivit ordinului semnat de directorul SIS, Alexandr Esaulenco, site-ul a fost introdus în lista surselor cu conținut online ce afectează securitatea națională, în condițiile stării de urgență instituită în R. Moldova.

„Prezentul ordin se transmite furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice pentru a bloca, în condițiile legii, imediat accesul utilizatorilor din R. Moldova la sursele cu conținut online incluse la punctul 1”, se arată în document.

De asemenea, SIS a identificat informații false cuprinse într-un articol distribuit de agenția de presă „Komsomolskaya Pravda” (www.kp.md) pe subiectul vaccinării împotriva COVID-19 și a solicitat resurselor on-line care au distribuit sau preluat informațiile vizate, eliminarea acestora.

Extras din conținutul articolului fals: „Oamenii au stat la coadă pentru vaccinare și și-au dat seama că persoanele nevaccinate ajung la spital”.

Pe 22 octombrie, în R. Moldova a fost declarată stare de urgență pentru 30 de zile. Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la declararea stării de urgență în legătură cu deficiențele de aprovizionare cu gaze naturale. Ulterior, Hotărârea Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial (MO). Detalii aici.

Potrivit dispoziției adoptată vineri, 22 octombrie, de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), SIS va aproba prin ordin și va face publică lista surselor cu conținut online care promovează informații false ce afectează securitatea națională în condițiile de stării de urgență aprobate de către Parlament.

Citește și: