Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Cod portocaliu de alertă…

DOC Cod portocaliu de alertă epidemiologică în raionul Soroca: persoanele care nu locuiesc în regiune, obligate să prezinte dovada vaccinării sau rezultatul negativ la COVID

Situația epidemiologică se agravează și în raionul Soroca. În raion a fost instituit „Cod portocaliu” privind riscul sporit de infectare cu COVID-19. În cadrul ședinței de joi, 28 iulie, membrii Comisiei raionale Extraordinare de Sănătate Publică (CESP) Soroca au constatat că situația epidemiologică în raion rămâne alarmantă, înregistrând zilnic mai mult de zece cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19.

Astfel, membrii Comisiei teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică (CESP) din Soroca au instituit „Cod portocaliu de alertă epidemiologică” se impun următoarele măsuri de prevenire a infecției COVID-19:

  • Portul măștii în toate spațiile în toate spațiile închise, în transport public, în stațiile de așteptare, în cadrul evenimentelor publice în spații deschise cu aglomerații umane;
  • Se solicită suportul organelor de forță a Ministerului Afacerilor Interne pentru reluarea activităților de monitorizare a respectării regulilor și măsurilor anti-COVID, inclusiv prin patrulare în spațiile publice cu aglomerări umane;
  • Se solicită reprezentanților IMPS CS și IP Soroca fortificarea acțiunilor de control privind respectarea prescripțiilor de izolare și carantină pentru 14 zile a călătorilor care intră pe teritoriul raionului și mun. Soroca și care nu dețin certificatul de vaccinare cu două doze de vaccin sau dovada unui test PCR negativ, efectuat în ultimele 72 de ore, inclusiv persoanelor ce se află la tratament la domiciliu sau au statut de contact

Potrivit autorităților raionale, în ultimele săptămâni, pe teritoriul raionului Soroca se înregistrează o creștere a numărului de cazuri COVID-19. Pentru ultimele 14 zile incidența COVID-19 a constituit 68,0 cazuri la 100 000 de persoane, fiind înregistrată o creștere considerabilă a ratei de contagiozitate – 1,70 (RM – 1,10).

DOC/ Cod roșu de alertă în raionul Cahul cu risc major de infecție cu COVID-19: aflarea în spațiile publice în grupuri mai mari de trei persoane, interzisă. Lista măsurilor instituite