Principală  —  IMPORTANTE   —   Decizia Comisiei Pre-Vetting în privința…

Decizia Comisiei Pre-Vetting în privința adjunctului de la PA, Vasile Plevan, care nu este publică, scursă în spațiul online: „Distribuirea acestor informații ar constitui o încălcare a legii”

Sursa: Captură foto Comisia Pre-Vetting

Comisia Pre-Vetting anunță joi, 13 iulie, că decizia Comisiei privind adjunctul de la Procuratura Anticorupție (PA), Vasile Plevan, care nu este publică, a fost diseminată de către „cel puțin un canal de social media”. Astfel, reprezentanții Comisiei se declară îngrijorați, întrucât „decizia respectivă conține informații cu caracter privat, despre persoane care nu sunt subiectul evaluării extraordinare”, iar distribuirea acestor informații ar constitui o încălcare a legii.

„Comisia reiterează, că potrivit art. 13 alin. (7) din Legea nr. 26/2022 și în conformitate cu practica generală aplicată de către Comisie, deciziile Comisiei de Pre-Vetting se transmit mai întâi exclusiv candidatului, prin e-mail, și ulterior instituției responsabile de organizarea concursului, care în acest caz este Consiliul Superior al Procurorilor. Aceste prevederi legale au fost respectate și aplicate de către Comisie în acest caz și, similar, în toate cazurile.

Comisia va publica decizia, într-o formă depersonalizată, doar dacă candidatul vizat va fi de acord cu publicarea sau dacă acesta nu va notifica Comisia despre refuzul său privind publicarea în termen de 48 de ore, conform art. 13 alin. (7) din Legea nr. 26/2022”, declară membrii Comisiei.

Joi, 13 iulie, pe un canal de Telegram a fost publicată o parte din decizia Comisiei Pre-Vetting emisă în privința lui Vasile Plevan.

Miercuri, 12 iulie, Comisia Pre-Vetting a anunțat despre încheierea evaluării grupului de candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), cu emiterea deciziilor privind procurorii Vasile Plevan și Gheorghe Graur. Potrivit Comisiei, cei doi nu întrunesc criteriile de integritate financiară și etică, și prin urmare, nu promovează evaluarea.

Rezultatul verificărilor se conține în deciziile transmise miercuri, 12 iulie, procurorilor candidați și CSP-ului, instituția responsabilă de organizarea concursului.

Gheorghe Graur, procuror în cadrul Procuraturii Chișinău, și Vasile Plevan, adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, urmează să notifice Comisia dacă acceptă sau se opun publicării deciziilor motivate, în 48 de ore. În lipsa notificării, deciziile vor fi plasate pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Potrivit prevederilor Legii nr. 26/2022, orice decizie poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție, în 5 zile din data recepționării.

ZdG a relatat anterior că în scrisoarea directorului Agenției Proprietății Publice (APP) Alexandru Musteață, despre care a vorbit șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin la ședința cu procurorii anticorupție care a fost înregistrată și publicată pe rețelele de socializare, adjunctul interimar al procurorei-șefe a PA, Vasile Plevan, a fost acuzat că ar fi dat o soluție prejudiciabilă pentru integritatea patrimoniului de stat, „constituind în sine un precedent ilegal şi inacceptabil”.