COVID-19: Încă trei decese, anunțate de autorități

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează despre înregistrarea a încă trei decese provocate de COVID-19. Astfel, în R. Moldova, bilanțul deceselor ajunge la 207 cazuri.
Informațiile furnizate de MSMPS cu privire la cele trei cazuri de deces:
Deces 205: Femeie de 64 ani, din Edineț. Internată la data de 28 aprilie, la spitalul din Edineț. Comorbidități: insuficiență renală cronică.
Deces 206: Femeie de 77 ani, din Edineț. Internată la data de 15 mai, la spitalul din Edineț. Comorbidități: boală cerebrovasculară, accident vascular ischemic.
Deces 207: Bărbat de 67 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 13 mai, la Spitalul Clinic Municipal nr. 1. Comorbidități: ciroză hepatică mixtă, boală renală cronică, diabet zaharat tip II.
În urma procesării a 1 429 de teste, în R. Moldova, în ultimele 24 de ore, au mai fost confirmate 189 cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19. Respectiv, potrivit autorităților, numărul de cazuri de infecție cu noul coronavirus ajunge în R. Moldova la 5 934 cazuri, dintre care 3 384 sunt active.