Principală  —  IMPORTANTE   —   Cine a decis și de…

Cine a decis și de ce la Cantemir au fost imunizați cu Pfizer angajații Primăriei. „Am făcut asta pentru a nu pierde dozele de vaccin care sunt foarte limitate”

Șefa Centrului de Sănătate Publică din Cantemir explică, într-o discuție cu ZdG, de ce angajații Primăriei din localitate au fost vaccinați cu Pfizer, deși nu fac parte din categoria care este imunizată oficial în această etapă – angajații din sistemul medical.

Olga Hâțu precizează că, pe lângă angajații Primăriei Cantemir, au mai fost imunizați  și angajați ai poliției, unii asistenți sociali, angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și chiar unii pedagogi. Funcționara precizează că ar fi acționat în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) din 5 februarie 2021 care prevede implementarea Planului național de imunizare anti-COVID.

ZdG a analizat ordinul și vă prezintă, mai jos, prevederile acestuia care stabilesc ordinea în care urmează să fie vaccinată populația R. Moldova.

La 23 martie 2021, pe pagina de facebook a Primăriei Cantemir a fost publicată o fotografie în care apar nouă angajați ai instituției. Imaginea a fost însoțită de un mesaj prin care se preciza că „echipa Primăriei Cantemir s-a vaccinat împotriva virusului Covid-19. Vaccinul administrat este Pfizer”, se precizează în mesaj. 

Anunțul reprezentanților Primăriei Cantemir despre vaccinare

Angajații Primăriei Cantemir au justificat procesul de vaccinare prin faptul că au fost invitați de către reprezentanții Centrului de Sănătate Publică (CSP) din Cantemir. În contextul discuțiilor din ultimele zile despre vaccinarea preferențială a unor persoane afiliate politic sau din instituții publice, altele decât cele medicale, ZdG a întrebat-o pe Olga Hâțu, șefa CSP cum s-a ajuns la vaccinarea funcționarilor Primăriei. 

„Noi am primit anterior 330 de doze de AstraZeneca. S-au imunizat cu ele lucrătorii medicali. Se cam epuiza numărul lucrătorilor medicali care doreau să se vaccineze când am primit dozele de vaccin Pfizer. El are niște reguli foarte limitate de păstrare, deoarece el vine de la -70 de grade, iar noi nu putem asigura asemenea condiții de păstrare. Vaccinul avea termen limitat pentru păstrare, 3-4 zile. În așa mod, epuizându-se categoria medicilor, s-a recurs la altă etapă. Nu doar Primăria s-a vaccinat. Bravo loc că au pus pe rețelele de socializare, ca să promoveze vaccinarea. Vaccinul a fost administrat și angajaților structurilor de asigurare a ordinii publice, au fost vaccinați unii asistenți sociali, angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), pedagogi. Am acționat conform ordinului Ministerului Sănătății nr 93 din 05.02.2021. Aceste categorii erau la rând la vaccinare. Am făcut asta pentru a nu pierde dozele de vaccin care sunt foarte limitate”, afirmă Olga Hâțu.

„Ca să fie clar. Angajații din sistemul medical au fost vaccinați toți care au dorit și care nu au avut contraindicații. Noi nu am putut să-i impunem pe toți, că asta nu este obligatoriu. Dar toți cei care au dorit și nu au avut contraindicații, toți s-au vaccinat. În primul rând, vaccinurile au fost administrate lucrătorilor medicali, celor de la stat și celor din privat”, susține șefa CSP Cantemir, care adaugă că „nu există acum în Cantemir lucrători medicali care au dorit să se vaccineze dar nu au avut posibilitate. Categoric. În primul rând, colegii noștri au fost vaccinați. Poate doar unii care aveau contraindicații nu au fost și vor fi vaccinați ulterior”. 

Am întrebat-o pe funcționară și cum s-au depistat persoanele care să se vaccineze anume cu Pfizer. „Erau dozele limitate de timp și m-am adresat, în primul rând, la asistenții sociali, care ei pot să confirme, la pedagogi, la persoanele angajate în structurile de menținere a ordinii publice, adică poliția, cei de la ANSA. Care au dorit, au venit și s-au vaccinat, pentru ca să nu se deterioreze aceste doze de vaccin Pfizer”, explică Hâțu. 

Șefa CSP Cantemir precizează că în raion s-ar fi vaccinat împotriva Covid-19 „aproximativ 70% dintre lucrătorii medicali. Sunt care au refuzat. Ei însă pe urmă se decid. Noi mai vorbit cu dânșii și o să avem posibilitatea să-i vaccinăm, că vom primi iar vaccinuri în curând. Dar, anterior, unii au refuzat. Avem chiar refuzuri în scris”. Olga Hâțu precizează că în Cantemir nu ar fi fost vaccinați politicieni. „Nu, eu partidele nu le-am vaccinat. Categoric. Acțiunile mele sunt în conformitate cu ordinele MSMPS și nu e nimic deosebit”, concretizează șefa CSP Cantemir. 

Ordinul 93 din 5 februarie 2021 la care face referire șefa CSP Cantemir prevede  implementarea Planului national de imunizare anti-COVID-19. Documentul stabilește ordinea în care urmează să fie vaccinați cetățenii R. Moldova. Conform informațiilor din acel ordin, după lucrătorii medicali urmează să fie vaccinați asistenții sociali, iar ulterior, adulții cu vârsta mai mare de 60 ani și comorbidități (grup cu risc sporit).

Angajații Primăriilor urmează să fie vaccinați la etapa a doua, după ce vor fi vaccinate „persoanele cu comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit a formelor grave și decesului de vârsta 18 – 60 ani”

Vedeți, mai jos, cele mai importante prevederi ale acelui ordin cu referire la planul de imunizare. 

Ordinea după care urmează să fie vaccinată populația R. Moldova

În R. Moldova au fost vaccinate persoane din afara categoriilor care sunt imunizate în această perioadă, conform Planului Național de Imunizare împotriva Covid-19. În ultimele zile, mai multe persoane publice au acuzat faptul că la Edineț ar fi fost vaccinați consilieri raionali sau angajați ai Consiliului, iar la Ungheni vaccinul Pfizer s-ar vinde cu „200-300 de euro”.