Principală  —  IMPORTANTE   —   Autoritățile din Educație se pregătesc…

Autoritățile din Educație se pregătesc pentru organizarea BAC-ului. Conținutul unor teste ar putea fi ajustat

Autoritățile din Educație au început pregătirile pentru examenul de bacalaureat din 2021, după ce exercițiul a fost amânat anul trecut, din cauza pandemiei COVID-19. Conform ministrei în exercițiu a Educației, Lilia Pogolșa, în baza rezultatelor de la pretestările care urmează a fi organizate în scurt timp, unele conținuturi pentru BAC ar putea fi ajustate.

Șefa de la Educație susține că anul trecut „elevii și cadrele didactice au trecut printr-o perioadă foarte grea”, iar această situație trebuie luată în calcul la pregătirea examenelor de bacalaureat.

„Depunem tot efortul și realizăm toate activitățile preconizate an de an pentru organizarea BAC-ului național. Mai mult, recent am semnat un ordin cu privire la organizarea pretestării, pregătirii pentru BAC, dar și a pretestării pentru clasele primare și gimnaziale. Circa 6.000 de elevi vor participa la pretestare pentru examenele de BAC, din circa 160-179 de școli. În cadrul acestor pretestări, ne dorim să facem o analiză a rezultatelor elevilor în comparație cu pretestarea din anul 2019, deoarevce, în 2020, BAC-ul nu a fost organizat”, a declarat Lilia Pogolșa în cadrul unei emisiuni de la N4.

Aceasta susține că în baza rezultatelor de la pretestările care urmează a fi organizate în scurt timp, unele conținuturi pentru BAC ar putea fi ajustate.

„Zic analiză, pentru că elevii au trecut printr-o perioadă foarte grea anul trecut. Instruirea online este foarte bună, dar noi cunoaștem că în toamnă toate școlile au recapitulat materialele care au fost sau nu suspendate. Fiecare instituție a depus tot efortul pentru revenirea în regim normal la conținuturile din curricula școlară, dar trebuie să recunoaștem că elevii, care anul acesta ar trebui să susțină BAC-ul național, sunt într-o situație mai dificilă decât cei care l-au susținut în 2019. Analizând rezultatele pretestării, împreună cu grupurile de lucru pentru elaborarea testelor, vom decide. S-ar putea să ajustăm unele conținuturi pentru BAC 2021”, a adăugat ministra Educației, Culturii și Cercetării.

Sesiunea de examene programată pentru luna iulie 2020 a fost anulată din cauza pandemiei COVID-19, printr-un proiect aprobat de Parlament.

În baza proiectului au fost eliberate diplomeide bacalaureat care conferă dreptul de admitere în învățământul superior și în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat și au finalizat programa de liceu cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul de bacalaureat în sesiunea de examene 2020.