Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Atenție maximă la firele electrice…

Atenție maximă la firele electrice căzute! Doi minori și-au pierdut viața, iar un al treilea a ajuns la spital

În urma ploilor cu vânt din după-amiaza zilei de 23 iunie, mai multe localități au rămas deconectate de la energia electrică și sunt multe sectoare, unde firele electrice au căzut la pământ și reprezintă un pericol real de electrocutare, susțin reprezentanții Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, într-un comunicat de presă.

În aceste condiții, pe parcursul a două zile, doi minori și-au pierdut viața, după ce s-au jucat pe acele porțiuni cu fire electrice căzute și au fost electrocutați, iar un al treilea minor a ajuns la spital cu arsuri. Incidentele s-au produs în satul Sărata Galbenă, raionul Hîncești și în satul Volontiri, raionul Ștefan Vodă. În aceste condiții, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale și Gas  Natural Union Fenosa roagă părinții să își supravegheze copiii, pentru a nu-i expune pericolului și să nu îi lase să se joace pe câmp, în condițiile în care s-ar putea să mai existe fire electrice doborâte.

„Mai mult, cetățenii sunt rugați, în cazul în care observă astfel de fire, să apeleze numărul de telefon al Dispeceratului Gas  Natural Union Fenosa – 022431352 sau la numerele de telefon de la dispeceratele din teritoriu și la Serviciul de urgență 901. Aceste sesizări sunt de maximă importanță, întrucât astfel se pot evita cazurile excepționale cu pierderi de vieți”, susțin Salvatorii.