A decedat fostul director al Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Mesajul transmis de colegi

Doctorul Gheorghe Ciobanu, fost director al Institutului de Medicină Urgentă din Capitală a decedat duminică, 13 martie. Despre decesul medicului au anunțat reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă, acolo unde anterior Gheorghe Ciobanu a deținut, timp de 24 de ani, funcția de director.
Colegii medicului și-au exprimat regretul pentru trecerea în neființă a doctorului menționând că Gheorghe Ciobanu a fost un bun profesionist și și-a dedicat întreaga viață muncii.
„Administrația IMSP Institutului de Medicină Urgentă cu nespusă tristețe, profundă durere și cu un mare regret anunță că, duminică, 13 martie, s-a stins din viață distinsul organizator al Sistemului de sănătate, domnul Gheorghe Ciobanu, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, șef catedra Urgențe Medicale din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”, fost director al IMSP Institutul de Medicină Urgentă, timp de 24 ani. Domnul Profesor Gheorghe Ciobanu a adus un aport deosebit de important la completarea patrimoniului științifico-didactic al medicinii naționale. Un merit considerabil al Dumnealui a fost în pregătirea cadrelor atât pentru serviciul de urgență la nivel de prespital, cât și a celui spitalicesc. O pierdere irecuperabilă pentru întreg sistemul medical a unei persoane cu un caracter deosebit, a unui specialist desăvârșit ce a muncit circa 47 ani cu implicare și dedicație pentru dezvoltarea Sistemului de sănătate din țara noastră.
În aceste momente de tristețe, transmitem condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor, colegilor și tuturor celora care l-au cunoscut pe Gheorghe Ciobanu și le dorim multă putere pentru a trece peste această grea încercare.
Dumnezeu să-l ia în Împărăția Sa și să-l odihnească în liniște și pace, iar noi cu toții să trăim si să-l pomenim”, se menționează în mesajul IMU.
Cu un mesaj de condoleanțe a venit și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
„În memoria regretatului Gheorghe Ciobanu.
Instituția Medico-Sanitară Publică Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească transmite profundă compasiune și sincere condoleanțe familiei și colegilor în legătură cu trecerea în neființă a profesorului universitar Gheorghe CIOBANU, doctor habilitat în științe medicale, șef al Catedrei de urgențe medicale la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, președinte al Societății Medicinii de Urgență și Catastrofă.
Ne exprimăm respectul pentru întreaga sa activitate științifică, didactică și managerială, care a contribuit la reformarea și dezvoltarea Serviciului de Asistență Medicală Urgentă din Republica Moldova.
Aducem un ultim omagiu unui profesionist, unui exemplu de corectitudine, devotament și tenacitate, unui model pentru multe generații de medici din cadrul Serviciului de Urgențe Medicale.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, se menționează în mesajul postat pe pagina Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.