VIDEO/ Avizul referitor la proiectul de lege care propune schimbarea regulilor de vot pentru diasporă, nu a fost votat de CEC

În ședința din 31 iulie, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) prezintă avizul asupra proiectului de lege înregistrat la parlament de către dpeutații PLDM prin care se propun modificări în Codul Electoral pentru asigurarea alegătorilor din diasporă cu drepturi speciale. Organizatorii Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” au anunțat o acțiune de protest în fața instituției cu genericul „Diaspora cere dreptul la vot!”.

16.15. Ședința CEC a luat sfârșit.

15.15. Avizul asupra proiectului de lege nr. 217 din 26 iunie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă) nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi aprobat. Subiectul urmează a fi pus în discuție la următoarea ședință a CEC.

15.00. Sergiu Gurduza a comunicat despre celelalte propuneri pe care intenționa să le înainteze prin intermediul unei luări de cuvânt, în cadrul căreia a precizat că „avizul este unul politic și nu unul tehnic”.

14.40. Membrul CEC Sergiu Gurduza a formulat mai multe propuneri de modificare a avizului CEC la proiectul respectiv de lege. Acesta a fost atenționat de președinta CEC, Alina Rusu, că potrivit regulemntului are dreptul de a formula doar trei propuneri. Un alt membru CEC, Vasile Gafton, a părăsit sala ședinței drept formă de protest față de atitudinea președintei instituției.

14.10. Membra CEC Rodica Ciubotaru prezintă avizul asupra Proiectului de lege nr. 217 din 26 iunie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă).

Referitor la propunerea de introduce în Codul Electoral a noțiunii „alegător din diasporă”, membra CEC a precizat că noțiunea „alegător”, explicat în prezent în lege, cuprinde toți cetățenii R. Moldova. Totodată, aceasta a declarat că ține exclusiv de competența Parlamentului posibilitatea de a stabili actele în baza cărora cetățenii din diasporă pot să voteze. Membra CEC a precizat că Legislativul are conpetența de a stabili noi criterii în baza cărora pot fi deschise secții noi de vot în diasporă.

Rodica Ciubotaru a precizat că organizarea în două zile consecutive a alegerilor peste hotare implică mai multe modificări, inclusiv referitor la securizarea votării, asigurarea confidențialității informației sau interdicția privind agitația electorală.

Referitor la propunerea legislativă de a oferi cetățenilor de peste hotare posibilitatea de a depune cotestații online, pe pagina web a CEC, membra CEC a precizat că modificările nu ar fi în concordanță cu reglementările actuale din Codul Electoral. În același timp, aceasta a declarat că CEC nu este împuternicită de a realiza atribuțiile instituțiilor bancare sau de intermediar pentru a asigura cetățenilor de peste hotare posibilitatea de a face donații pentur partidele politice prin intermediul paginii web a CEC.

14.07. Ședința a demarat cu discuții în contradictoriu între președinta CEC, Alina Rusu, și un membru CEC, Sergiu Gurduza.

14.02. Ședința este deliberativă. Pe ordinea de zi figurează 26 de subiecte.

La 26 iunie, cinci deputați liberal-democrați și liberalul Lilian Carp au înregistrat în Parlament un proiect de lege, la solicitarea asociațiilor obștești și a reprezentanților diasporei, care are drept scop îmbunătățirea procedurii de vot pentru moldovenii plecați peste hotare. Documentul propune introducerea unui nou articol în Codul Electoral cu titlul „drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă” , care să prevadă posibilitatea votării cu buletinul de identitate sau buletinul de identitate provizoriu și nu doar în baza pașaportului. De asemenea, se propune organizarea alegerilor în două zile consecutiv, asigurarea cu buletine de vot a secțiilor de votare, astfel încât la fiecare secție să își poată exprima votul nu mai puțin de cinci mii de alegători. Proiectul înregistrat în Parlament prevede și dreptul cetățenilor din diasporă de a finanța campaniile electorale sau candidații electorali.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *