Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ/ Cine se face vinovat…

SONDAJ Cine se face vinovat de criza politică și pentru ce partide și-ar da votul cetățenii la parlamentare

Vinovat de criza politică de la Chișinău s-ar face Vlad Plahotniuc, alianța tehnică ACUM-PSRM ar fi una pozitivă, iar politicianul care s-ar bucura de cea mai mare încredere ar fi Igor Dodon – sunt rezultatele unui studiu sociologic realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova în perioada 11-22 iunie.

Principalul responsabil de criza politcă din R. Moldova ar fi Vlad Plahotniuc și PDM. Acesta este răspunsul a 73,7% din persoanele intervievate. 11,5% din respondenți consideră că vinovată s-ar face Curtea Constituțională, iar 6,0% – corupția la toate nivelurile.

71,5% din respondenți apreciază „pozitiv” formarea unei „coaliții tehnice temporare între ACUM și PSRM”, 10,9% – „negativ”, iar 17,6% – nu au o părere la subiect.

Potrivit sondajului, dintre politicieni, Igor Dodon s-ar bucura de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor, cu un scor de 24,5%. Acesta este urmat de Maia Sandu, cu 15,8% și Andrei Năstase, cu 13,6%.

În cazul în care săptămâna viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSRM ar acumula susținerea a 30,7% din electorat, Blocul ACUM – 23,4%, iar PDM – 5,2%.

Studiul sociologic „Situația socio-politică actuală din Republica Moldova în viziunea populației” a fost realizat pe un eșantion de 1200 de persoane din 27 de localități. Marja de eroare este de trei la sută.