Primii doi participanți la referendum, înregistrați de CEC. Cine sunt și ce poziție anunță

Primii doi participanți la referendumului din 24 februarie 2019 au fost înregistrați de Comisia Electorală Centrală (CEC) la ședința din 28 decembrie. Este vorba despre Partidul Democrat din Moldova – cu opțiunea „pentru” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – cu opțiunea „contra”.

În aceeași ședință, au fost confirmate persoanele responsabile de finanţe (trezorier) și reprezentanții cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pe durata perioadei electorale din partea acestor formațiuni politice.

La 24 februarie, în aceeași zi în care au loc alegeri parlamentare, cetățenii vor fi solicitați să răspundă, cu opțiunile „pentru” sau „contra”, la două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului de deputați din Parlament de la 101 la 61?”  și „Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputați din funcție dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?” .

Plebiscitul, organizat la inițiativa PDM, este unul consultativ. Respectiv, dacă rezultatele acestuia vor fi pozitive, următorul Parlamentul va putea modifica Constituția în conformitate cu decizia poporului. Totodată, potrivit legislației, Parlamentul nu este obligat să modifice Legea Supremă.

Pentru participanții la referendum campania electorală începe din momentul înregistrării acestora de către autoritatea electorală. Pentru organizarea plebiscitului au fost alocate peste zece milioane de lei.

Referendumul, anunțat de la tribuna PDM pe 13 noiembrie de Vladimir Plahotniuc, a devenit realizabil în mai puțin de două săptămâni, prin intermediul unui amendament „ascuns”.

Comisia Electorală Centrală face apel către participanții la referendum înregistrați să semneze și să respecte Declarația de conduită privind condițiile și modul de susținere financiară, materială și nematerială a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019. Aceasta reprezintă un document ce reglementează conduita partidelor politice,  blocurilor electorale, candidaților independenți, participanților la referendum în campania electorală și urmărește să asigure transparență în procesul de finanțare și susținere a campaniei electorale, să contracareze abuzurile, inclusiv de resurse administrative, precum și să creeze standarde uniforme de comportament.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *