Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Judecătorul care a pronunțat sentința…

Judecătorul care a pronunțat sentința în dosarul „Chirinciuc” a refuzat să fie filmat. De ce?

Sergiu Lazări este judecătorul care a pronunțat sentința în dosarul fostului ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, învinuit de trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Acesta a refuzat să fie filmat în timp ce pronunța sentința. „Nu sunt actor și nici om politic”, a zis magistratul, justificându-și gestul.

În declarația sa de venituri și proprietăți, pentru anul 2016, Sergiu Lazări indică un salariu total de 159.385 de lei, obținut la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. De asemenea, acesta a primit de la Casa de Asigurări Sociale Buiucani o pensie totală de 113.568 de lei. Judecătorul declară două apartamente: de 67,52 mp și de 26,5 mp.

CV-ul judecătorului Sergiu Lazări

DATE BIOGRAFICE

Data numirii în funcție: 14.06.1990

Prin Decretul Președintelui RM nr. 39 din 29 iunie 1990 numit în funcția de judecător la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.

Anul naşterii: 1959

Instruire/Diplome
1981 – 1985 facultatea de drept a Institutului juridic din Harcov „F.Dzerjinski”, Federaţia Rusă

Activităţi profesionale pertinente
Activitatea juridică

1985 – 1986 stagiar la procuratură
1986 – 1988 ajutorul procurorului raionul Kotovsc
08.1988 – 11.1988 jurist la întreprinderea intergospodărească pentru deservirea şi reparaţia tehnicii or.Kotovsc
1988 – 1990 instructor, Comitetul raional de partid Kotovschi
14.06.1990 numit în funcţia de judecător la Judecătoria raionului Grigoriopol (Hotărârea Sovietului Suprem al RSSM nr. 99-XII)
24.03.1993 numit în funcţia de judecător la Judecătoria sectorului Buiucani, mun.Chişinău (Hotărârea Parlamentului nr. 1300-XII)
19.06.2000 numit în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă (Decret nr. 1528-II)