Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Filat, despre Plahotniuc, Platon și…

Filat, despre Plahotniuc, Platon și vinderea funcției de procuror general cu 2 milioane de euro

Astăzi, 14 iulie 2019, TV8 transmite primul interviu cu ex-premierul Vlad Filat, de când acesta se află la închisoare. Filat vorbește despre relațiile cu Plahotniuc, Platon, Iaralov, dar și despre furtul miliardului și raportul Kroll 2.

Despre avocatul Popa: Nu am avut apărare. El transmitea, în primul rând, mesajele mele la GBC.

Despre Plahotniuc: Nu acționa niciodată direct – ticălos, ascuns și se jura, eventual, pe copiii lui înainte. (…) Dacă mă temeam, plecam din Moldova după Pădurea Domnească. Lucrurile n-au fost niciodată simple între noi. Dincolo de comentariile multora, eu am dorit sincer să particip la un proces politic din Moldova – știam exact obiectivele. Știam totul la nivel de luni. Abordarea lui era foarte îngustă, reieșind din interese – să-și numească om la Procuratură….

În 2009, când chinuiam crearea AIE, la mine acasă a fost Untilă cu Platon. Primul m-a telefonat, au venit după 11 noaptea. Mesajul a fost direct – s-a decis vânzarea funcției de procuror general cu 2 mil. de euro, că procurorul general va fi din partea lui Urecheanu, dar de fapt, a lui Plahotniuc – Zubco. Ei au încercat să împiedice această numire. După întâlnirea cu ei, am avut o întâlnire cu amabsadorul american, el mi-a spus că e grav, dar e decizia noastră….

Despre relația cu Alexandru Tănase: Pentru unii va fi straniu ce spun acum, dar vina îmi aparține mie. Trebuia să am grijă de relația noastră. Cred că (Tănase, n.r.) s-a simțit izolat și vâltoarea evenimentelor nu mai permitea comunicarea.

Despre consilieri: Majoritatea consilierilor mei, după arestarea mea, s-au regăsit muncind de partea cealaltă, vorbind lucruri diametral opuse.

Despre transfugi: Dacă e să ne referim la cei care au trecut de la un partid la altul, asta s-a întâmplat și cu alte partide. Pe mine, după întemnițare, nu m-a durut izolarea fizică, ci aceste plecări, aceste deziceri. Aveam o frică imensă de telecomandă – îmi doream să văd ce se întâmplă, dar mi-era frică, pe de altă parte, pentru că la fiecare pornire de televizor vedeam o persoană la care nu mă așteptam să ia această decizie.

Despre judecători: Cei care au puterea conform legii, să judece, eu nu cred în argumentele lor că au fost impuși, convinși… Salut decizia (magistratei Ouș) de a vorbi, să considerăm că e prima rândunică, dar nu e suficient. Judecătorii nu au nicio scuză, ei au alternativă și au avut-o – să plece cu demnitate. N-au scuză nici procurorii.

Despre cea mai mare trădare: Nu am la mine dorința de răzbunare și nicio calificare pentru nimeni ca fiind trădători. Ceea ce vreau eu foarte mult e ca după ceea ce s-a întâmplat cu noi toți – eu am povara mea, să învățăm din această lecție și să facem tot ce se poate ca să nu se mai repete. Văd că unii deja consideră că totul s-a rezolvat. Așa consideram și-n 2009, după 7 aprilie…

Despre Iaralov: A fost implicat în multe târguri. El a fost creierul și cel care a desenat toată această schemă și a stat la capitolul implementare, în calitate de coordonator. Discuții despre sistemul bancar au fost multe, Iaralov a participat la toate. Eu cred că din start au știut tot Plahotniuc, Iaralov, Șor. În rest, noi am participat prin neimplicare, neînțelegere…

Despre furtul miliardului: Atunci când au rămas 2 posibilități – privatizarea și emisia, încet am fost duși către soluția ultimă. Nu pentru ca Șor să devină acționar la BE, ci ca să vină un investitor serios. Informația a venit pe filiera Iaralov-Plahotniuc – că rușii au interes de investiție în această bancă.

Despre Șor: Umbla tot timpul ca suveica când se coase covoarele. A apărut direct cu pretenții de acționar, atunci când solicita să intre ca memrbu al Consiliului și de președinte al acestei bănci. Eu aveam cunoștinețele necesare pentru a înțelege cine poate ajuta Banca de Economii. Dacă vedeți portofoliul de credite a lui Șor, el nu putea ajuta banca. Să te adresezi la Șor pentru a salva o bancă, trebuia să fii nebun…

Despre Kroll 2 (apare ca beneficiar): Am spus anterior că presupun că voi fi în acest raport și am spus de ce. În raport se regăsește exact ceea ce conține sentința mea de condamnare – în cadrul unui proces… fără expertiză financiară, fără a-mi demonstra că sunt beneficiar.

Despre vinovăție: Eu port o vină, dar ea nu putea fi încadrată ca penală. Vina mea e mai degrabă politică. A trebuit în 2013 să merg în anticipate, știam că lucrurile spre bine nu merg…

Despre încercările de a-l demite pe Drăguțanu: Da, au fost. Și multe. În discuții publice și nu numai. El nu era de capul lui la BNM. Reponsabil de el era Candu.

Despre beneficiarul principal din furtul miliardului: A fost Șor, cel mai mulți bani s-au dus la el.