Ex-ministru al Construcțiilor din Guvernul Greceanîi a fost numit director al Agenției Proprietăți Publice

Vladimir Baldovici, fostul ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în Guvernul Greceanîi, a fost numit în funcția de director al Agenției Proprietăți Publice. Decizia a fost luată astăzi, 16 mai, de către cabinetul de miniștri.

„Cine nu-l cunoaște pe domnul Baldovici, vă pot spune că de profesie este inginer și are o experiență bogată în administrația publică centrală”, a menționat premierul Pavel Filip.

Vladimir Baldovici s-a născut la data 23 aprilie 1967, în satul Nemțeni, r. Hîncești. În perioada 1984-1990 a studiat la Facultatea de Construcții Industriale și Civile din cadrul Institutului Politehnic „Serghei Lazo” din Chișinău, obținând calificarea de inginer constructor. După absolvirea facultății, începând din anul 1991 a lucrat ca antreprenor de construcții civile și industriale, precum și director comercial la ÎM „Meridian” (1991-1992) și SRL „IRIS” (1992-1994). Începând din anul 1994 a fost director al Companiei private „STAYER”. Întreprinderea condusă de el („Stayer” SRL) a realizat activități de restaurare a mai multor obiective importante din R. Moldova. La data de 25 iulie 2007, el a fost numit în funcția de director general al Agenției Construcții și Dezvoltarea Teritoriului. În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decret al Președintelui R. Moldova, la data de 31 martie 2008, Vladimir Baldovici este numit în funcția de ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în noul Guvern format de Zinaida Greceanîi.

În urmă cu câțiva ani, presa scria că atunci când a deţinut portofoliul de ministru, Baldovici a favorizat în diferite tranzacţii şi tendere firma „Stayer” SRL, pe care a fondat-o în 1994.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    DREPTUL LA REPLICĂ

    Idioțenia despre Untilă nu-mi aparține! S-o spui sub numele ivancelgroaznic sau oricare din peste o sută de nume cu care postezi. Unde se uită Modelatorul?

    Da asta cu “Ex-ministru din Guvernul Greceanîi a fost numit director al Agenției Proprietăți Publice” n-ar trebui să ne mire, deoarece între Plahotniuk și Greceanâi nu-i nici o deosebire în afară de faptul că mint moldovenii în moduri diferite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *