Dodon vrea să decoreze „pacificatorii ruși” de pe Nistru! Analist: „Ar fi o explicație politică care, însă, s-a consumat deja”

Igor Dodon va participa, alături de vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, la evenimentele organizate pe malul stâng al Nistrului pentru a marca 25 de ani de activitate de la stabilirea militarilor ruși în regiunea transnistreană pentru „menținerea păcii”. Mai mult, președintele țării intenționează să acorde distincțiile de stat ale R. Moldova militarilor transnistrieni și pacificatorilor ruși. Declarațiile au fost făcute de Igor Dodon în cadrul unei conferințe online pentru postul de televiziune „Rossia-24”.

„Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, preconizez să particip la evenimente comune în regiunea transnistreană. Niciun președinte până acum nu a participat la astfel de evenimente. Mai mult, preconizez săptămâna viitoare să decorez militarii moldoveni din regiunea transnistreană și cei ruși, dacă vor fi de acord, cu distincții de stat ale R. Moldova. Acest lucru deja este un indiciu al faptului că noi apreciem foarte înalt misiunea lor”, a declarat Igor Dodon pentru jurnaliștii din F. Rusă, la două zile după ce 61 de deputați PDM, PL, PLDM și din Grupul Parlamentar Popular European au adoptat o Declarație prin care cer retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul ţării.

Șeful statului le-a spus jurnaliștilor că a discutat cu vicepremierul F. Ruse, Dmitri Rogozin, iar acesta ar fi confirmat prezența, la sfârșitul săptămânii curente, la acțiunile organizate cu privire la „aniversarea a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru”. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a R. Moldova a sugerat însă delegației ruse la 19 iulie curent, printr-o scrisoare, că Chișinăul refuză să aprobe survolarea acesteia a spaţiului aerian al R. Moldova cu avioane militare, ce urmau să aterizeze atât în Capitală, cât și la Tiraspol.

Întrebat despre relațiile dintre locuitorii celor două maluri ale Nistrului, Igor Dodon a declarat că agresiunea care exista acum 25 de ani a dispărut, invocând că, personal, are rude și prieteni în regiunea transnistreană.

UPDATE: Într-un comentariu pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, a scris că „joi, la Chișinău, va fi semnat un decret pentru a decora pacificatorii din Comisia Unificată de Control – moldoveni, ucraineni, ruși, cei din OSCE” și a acuzat presa de speculații. Deși îndeamnă sursele media să se informeze din prima sursă, Ion Ceban nu a răspuns la apelurile ZdG și nici la un mesaj în care este rugat să precizeze când poate fi apelat pentru a discuta, deja, la un alt subiect.

Despre aspectele constituționale ale deciziei lui Igor Dodon de a decora militari ruși în timp ce autoritățile de la Chișinău cer retragerea trupelor din regiune, comentatorul politic Vlad Țurcan a precizat că lipsa unei reacții din partea Parlamentului ere o explicație politică.

„Dincolo de acțiunile preconizate ale lui Igor Dodon, ar fi, poate,  cuvenit, să aruncăm o privire peste celelalte instituții ale statului, care ar avea  obligația, în opinia mea, să aibă o reacție. N-am văzut nicio expunere din partea Parlamentului în ultimele luni pe marginea unor declarații ale lui Igor Dodon care au fost, fie la limita Constituției, fie au depășit cadrul constituțional. Nu găsim prea multe explicații pentru o asemenea lipsă de reacție. Ar fi o explicație politică care însă s-a consumat deja, din moment ce socialiștii au participat la vot alături de PDM pentru schimbarea sistemului electoral. Îmi explic reținerea de care a dat dovadă majoritatea parlamentară pe marginea declarației lui Dodon prin această intenție de a coopta socialiștii în acest proiect. Acum, după ce s-a votat, cred că și Parlamentul și Ministerul de Externe, și Biroul pentru Reintegrare ar putea emite niște considerații pe marginea unor lucruri care nu se încadrează în strategia de stat privind regiunea transnistreană, armata rusă din stânga Nistrului. Nu este vorba despre o poziție pe care ar avea-o alte partide, este vorba despre o politică de stat”, a declarat Vlad Țurcanu.

Comentatorul politic a precizat că acțiunile și declarațiile președintelui denotă faptul că „Igor Dodon își coordonează acțiunile cu Ministerul de Externe și cu președinția de la Moscova, nu cu Ministerul de Externe de la Chișinău. În felul acesta ar trebui să privim lucrurile, în opinia mea, pentru ca să fie plasat Igor Dodon în câmpul în care acesta insistă să intre, într-un câmp neconstituțional”.

„Parlamentul a adoptat o declarație care se referă la retragerea armatei rusești și voința Parlamentului ar trebui să fie impusă și acestui domn de la Președinție. Dacă nu, atunci ar trebui să existe nu doar declarații, dar și acțiuni ferme. În aceste condiții ar trebui să vorbim și despre o anumită responsabilitate pe care trebuie să și-o asume cei care au girat venirea lui Igor Dodon la Președinție, acei care l-au susținut, l-au ajutat, ar trebui să împartă responsabilitatea pentru niște acțiuni care demoralizează o parte bună a societății, afectează parcursul european și induc în societate o atmosferă extrem de tensionată”, a declarat Vlad Țurcanu.

Citiți și

Dodon, nemulțumit de declarația privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul R. Moldova


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *