Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Sesizarea depusă de Dodon…

DOC Sesizarea depusă de Dodon la CC prin care cere verificarea constituționalității Legii cu privire la CSM

Președintele R. Moldova, Igor Dodod, a depus vineri, 27 decembrie, o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care cere membrilor Curții să examineze constituționalitatea Legii nr. 193 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr. 947/1996, proiect votat în două lecturi, lectură finală de către 51 de deputați din Parlamentul de la Chișinău.

Potrivit documentului depus de Igor Dodon la Curtea Constituțională, obiectul sesizării îl constituie examinarea constituținalității a Legii cu privire la CSM. Dodon cere Curții să se expună asupra „pretinsei sau a pretinselor încălcări ale Constituției, precum și a argumentelor în sprijinul acestor afirmații”.

Dodon mai întreabă Curtea Constituțională dacă:

  1. Este necesar votul majorității calificate în Legislativ pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept.
  2. Suportă caracter constituțional instituirea obligației alegerii președintelui CSM exclusiv din rândul membrilor judecători ai CSM.
  3. Corespunde sensului art.122 din Constitu’ie mecanismul alegerii în calitate de membru al CSM a judecătorilor cu vechime în funcția de judecător de cel puțin trei ani efectiv lucrați, dar care au fost numiți până la atingerea plafonului de vârstă.
  4. În sensul art. 16 din Constituție, existența sancțiunilor disciplinare în ultimii trei ani constituie o condiție discriminatorie pentru a candida la funcția de membru al Consiliului.

Sesizarea depusă de Dodon la CC:

Deocamdata, Curtea Constituțională nu s-a expus asupra sesizării depusă de președintele R. Moldova, Igor Dodon.