CNA: Cum a fost fraudată licitația privind parcările cu plată din Chișinău

Şapte persoane au fost reţinute la 25 aprilie de Centrul Național Anticorupție (CNA) şi procurori într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală. Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, Igor Gamrețchi, fostul consilier municipal, Ghenadie Ivașcenco,  administratorii a trei companii de parking, numele cărora nu au fost făcute publice de către instituțiile de drept, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare.

Surse ZdG au confirmat că omul de afaceri reținut este milionarul moldovean Alexandru Pincevschi care deține un adevărat imperiu cu afaceri în domeniul importului și comercializării de automobile, hotelier, imobiliar, al turismului sau industriei alimentare. Cei trei administratori ai firmelor de parking sunt Serghei Islentiev, administratorul la PLS „Parcare”, Alexei Curti, administratorul firmei „Sizif-L” și Olga Andriuța, reprezentanta prin procură a „PLS Parcare”, iar conform datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), administratoare la firmele „C-Parking” SRL și „Primele Plăți Mobile” SRL.

Într-un comunicat de presă, CNA scrie că în iulie 2015, Direcţia Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău a anunțat inițierea licitației privind organizarea și gestionarea parcărilor cu plată în capitală. Potrivit datelor anchetei, cerințele obligatorii însă au fost majorate nemotivat. Astfel, puteau participa la licitație ofertanții care pe parcursul ultimilor trei ani de activitate au efectuat minim 6 000 000 de tranzacții și care au prestat anterior servicii de parcare auto cu plată prin intermediul tehnologiilor de plată electronice în nu mai puţin de 5 oraşe în ultimii 2 ani.

Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de 16 companii, doar două au depus ofertele pentru participare – EME PARKLEITSYSTEM GmbH, din Austria şi  Sizif-L SRL, din R. Moldova. Cea din urmă a fost descalificată din motiv că nu ar fi prezentat toate actele. Conform informațiilor publice, proprietarul firmei „Sizif-L” SRL sunt firme offshore, iar administrator este Alexei Curti, unul din cei trei oameni de afaceri reținuți de CNA.

După ce viceprimarul Nistor Grozavu a semnat contractul între Primăria Chişinău şi compania câştigătoare, CNA şi procurorii au iniţiat urmărirea penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor agenţi economici.

„Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli rezonabile că viceprimarul ar fi semnat contractul fără  aprobarea acestuia de către Consiliul Municipal Chişinău. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău. Pe parcursul anchetei, au fost documentate întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul Primăriei cu un om de afaceri, despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor companii de parking, dar şi al unor offshoruri.  Astfel, au fost colectate probe pentru a presupune că licitaţia privind parteneriatul public-privat a fost trucată, iar funcţionarii Primăriei şi reprezentanţii companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate”, se spune în comunicatul CNA. Omul de afaceri la care face referire instituția este Alexandru Pincevschi.

Cele 7 persoane reţinute pentru 72 de ore sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

CNA anunță că investigaţiile continuă, iar mai multe persoane urmează să fie audiate în aceste cauze.

Ziarul de Gardă a scris acum 3 săptămâni că Nistor Grovazu, viceprimarul mun. Chișinău, a semnat contractul de parteneriat public-privat pentru implementarea sistemului de parcări cu plată în capitală, fără ca acesta să fie aprobat, mai întâi, de Consiliul Municipal Chișinău, așa cum prevedea o decizie a Consiliului aprobată anterior, la acest subiect. Între timp, pe rolul instanțelor de judecată din R. Moldova sunt deja două litigii cu implicarea companiei care ar urma să perceapă peste o sută de lei pentru o zi de parcare pe străzile din Chișinău. Totodată, firmele din Cipru și Malta, care figurează în calitate de fondatori ai companiei, provoacă mai multe semne de întrebare vis-a-vis de integritatea acestui proiect.

Citiți și:

Legătura între „PLS Parcare” SRL și Alexandru Pincevschi, proprietarul Elita 5, vizat în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău

Încă un reținut. Cine este fostul consilier municipal reținut în dosarul parcărilor și ce spunea acesta despre licitație acum 3 săptămâni

Fostul coleg de clasă al lui Dorin Chirtoacă, reținut de CNA! Ce avere are în declarații

Ultima oră: Decizia luată de Primăria mun. Chișinău privind proiectul parcărilor cu plată

Ultima oră: Percheziții CNA la viceprimarul Nistor Grozavu în dosarul parcărilor cu plată

Ce spune Grozavu în timp ce iese din casă însoțit de ofițerii CNA

Ce avere și interese are viceprimarul Nistor Grozavu

Primele rețineri în dosarul parcărilor cu plată în capitală

Foto: privesc.eu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *