Avocatul cetățenilor turci la CtEDO: „Dosarul Orizont nu este finalizat”. Ce urmează

Avocatul cetățenilor turci, declarați persoane indezirabile și îndepărtate de pe teritoriul R. Moldova, susține că agentul guvernamental, adică statul, nu a prezentat în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) nicio probă precum că profesorii constituie sau au constituit un pericol pentru securitatea și ordinea din R. Moldova. Afirmația aparține avocatului Nicolae Frumosu, avocat în cadrul BAA „Nagacevschi și Asociații”, care a reprezentant la Curte interesele cetățenilor turci.

Potrivit avocatului, hotărârea CtEDO vizează cinci profesori îndepărtați forțat în Turcia, iar Curtea urmează să se pronunțe în privința altor două cereri. Între timp, susține Nicolae Frumosu, se așteaptă ca Procuratura să se autosesize, chiar dacă nu est eogligată de lege, și să demareze o anchetă.

Avocatul susține că hotărârea CtEDO, prin care R. Moldova a fost condamnată pentru violarea dreptului la libertate și siguranţă şi a dreptului la respectarea vieții private și de familie, este una previzibilă și așteptată.

„Țin să menționez despre operațiunea comună, premeditată a serviciilor secrete din R. Moldova și Turcia, transferarea deliberată a cetățenilor turci anume în Turcia, chiar dacă exista o bănuială rezonabilă că aceștia vor fi supuși persecuțiilor, fapt ce s-a și întâmplat, organizarea îndepărtării în așa mod încât aceștia să fie lipsiți în totalitate de dreptul la apărare. La fel, a fost constatată și rea-credința a reprezentanților Biroului de Migrație și Azil ce ține de declarațiile acestora din ziua respectivă și din ziua imediat următoare, cât și de comunicarea deciziilor respective”, explică avocatul Nicolae Frumosu încălcările constatate de Curte.

Potrivit acestuia, cel mai important aspect în acest caz este că „nici în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, agentul guvernamental, statul R. Moldova nu a prezentat careva probe precum că reclamanții constituie sau au constituit un pericol pentru securitatea și ordinea publică din R. Moldova”.

Cu referire la constatările Curții, avocatul Nicolae Frumosu consideră că există temeiuri ca autoritățile din R. Moldova să se autosesizeze pe anumite fapte concrete ale autorităților de forță din R. Moldova, precum modul în care au fost explulzate persoanele.

Întrebat dacă Procuratura Generală este obligată să se autosesizeze și să investigheze circumstanțele în care s-a întâmplat acest abuz, Nicolae Frumosu precizează că legislația nu prevede astfel de obligații în cazul constatării de către CtEDO a unor încălcări.

„Nu există o obligație legală explicită ca în cazul în care Curtea Europeană constată anumite încălcări, Procuratura este obligată să se autosesizeze. Procuratura este obligată să se autosesizeze în general, în cazul în care constată anumite încălcări, dar mai cu seamă în cazul în care au fost constatate încălcări de către Curtea Europeană”, opinează avocatul.

Avocatul menționează că nu deține informații actuale despre starea și situația profesorilor turci.

„Din câte cunosc, nicio persoană nu este condamnată definitiv. Sunt persoane care au fost condamnate de prima instanță și altele care sunt în proces de judecată în prima instanță”, precizează Nicolae Frumosu.

Acesta susține că nu cunoaște ce învinuiri exacte au fost aduse cetățenilor turci și pe ce fapte au fost condamnate. Din discuțiile cu soțiile profesorilor turci și angajații liceului „Orizont”, susține Nicolae Frumosu, este informat că persoanele sunt acuzate că ar face parte dintr-o grupare teroristă.

„Dosarul Orizont nu este finalizat. Au fost îndepărtați de pe teritoriul R. Moldova șapte cetățeni turci. Curtea s-a expus asupra cererilor a cinci dintre ei. Urmează să se expună în privința altor două cereri. Mai departe: sunt litigii naționale cu referire la cetățenii turci. Aici mă refer la contestarea deciziilor privind refuzul de acordare a statutului de refugiat și contestarea deciziilor Biroului Migrație și Azil ce țin de declararea drept persoană indezirabilă a persoanelor respective cu îndepărtarea acestora sub escortă. Multe dintre dosarele respective au fost încetate pe partea de procedură, din motivul lipsei împuternicirilor, fie că au fost scoase de pe rol, fie că au fost restituite, fie că s-a refuzat de a fi primite. Dar, sunt câteva dosare încă pe rol la judecătoriile naționale”, punctează avocatul.

Șapte cetățeni străini au fost expulzați în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 din R. Moldova. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu.

SIS declara atunci că cei șapte cetățeni turci ar avea legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *