• Un alt nume important din dosarele 7 aprilie a fost ACHITAT

    Un alt nume important din dosarele 7 aprilie a fost ACHITAT
    vizualizări
    22 decembrie 2016 | 15:28

    Iacob Gumeniţă, fost vicecomisar al oraşului Chişinău  în timpul evenimentelor din aprilie 2009 a fost achitat de Sergiu Lazari, judecător la Judecătoria Buiucani din capitală, după un proces care a durat nu mai puțin de 6 ani. Sentința a fost pronunțată într-o liniște totală, fără presă, încă în luna aprilie 2016, perioadă în care se împlineau 7 ani de la evenimentele din aprilie 2009.  

    Informația despre faptul că Iacob Gumeniță a fost achitat a fost confirmată pentru ZdG de către Alexandru Caraman, procurorul care a reprezentat acuzarea de stat în instanța de judecată. Acesta ne-a declarat că sentința a fost pronunțată în luna aprilie 2016, iar astăzi, dosarul lui Gumeniță ar trebui să fie la Curtea de Apel Chișinău, după ce procurorii au atacat sentința de achitare emisă de Judecătoria sect. Buiucani.

    Dosarul de învinuire a lui Iacob Gumeniţă a fost trimis în instanţa de judecată în vara anului 2010. În cadrul procesului, Gumeniţă a declarat că se consideră nevinovat. Acesta a fost judecat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, atunci când cel puțin un tânăr, Valeriu Boboc, a fost ucis.

    În presă au apărut anterior și imagini în care Gumeniță lovea în tinerii răniți care zăceau pe jos în Piața Marii Adunări Naționale. 

    Pe site-ul Judecătoriei Buiucani nu există nici măcar dispozitivul sentinței emise de judecătorul Sergiu Lazari în dosarul lui Iacob Gumeniță. Nici în agenda Curții de Apel Chișinău nu este programată o ședință de judecată într-un dosar care să poarte numele fostului vicecomisar de Chișinău.

    Gumeniță nu este primul „om al legii” achitat în dosarele 7 aprilie. Anterior, în iulie 2015, Curtea Supremă de Justiție a considerat că generalii Papuc şi Botnari nu au încălcat legea în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Aceştia au acţionat corect, iar faptul că nu au intervenit pentru a stopa devastarea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei a fost o mişcare bună, pentru că astfel au fost salvate vieţile mai multor copii care au participat la proteste. „Daunele materiale constituie un prejudiciu reparabil, pe când jertfele omeneşti, în special în rândul copiilor, ar fi constituit un prejudiciu iremediabil din punct de vedere al valorilor morale şi sociale”, se spune în decizia CSJ. Cât despre maltratările din comisariate, judecătorii au ajuns la concluzia că responsabilitatea ţine de fiecare poliţist în parte, şi nu de cei care conduceau pe atunci cele mai importante instituţii de asigurare a ordinii publice. Aceste constatări se regăsesc în decizia motivată a celor cinci judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, care i-au absolvit de orice vină pe Papuc şi Botnari în dosarele 7 aprilie

    Recent, Petru Corduneanu, fostul şef al Direcţiei Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Dumitru Rusu, fostul său adjunct, au fost declaraţi nevinovaţi în dosarul 7 aprilie 2009, după ce, ex-deputata Valentina Cuşnir i-a acuzat că au maltratat-o în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chișinău. 

     

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    „Evident că voi câștiga al doilea tur, asta în cazul în care nu o fac din primul”. Va participa sau nu Dodon la prezidențiale?

    Cu mai puțin de 6 luni până la expirarea mandului prezidențial, Igor Dodon susține că deocamdată nu a luat o decizie cu privire la înaintarea candidaturii sale pentru un al doilea mandat de președinte al R. Mol…
    „Evident că voi câștiga al doilea tur, asta în cazul în care nu o fac din primul”. Va participa sau nu Dodon la prezidențiale?

    Directorul ANSP, despre anunțul Mitropoliei privind împărtășania: Asumarea de risc le aparține. Punct

    „Este decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Mitropoliei, este decizia și asumarea de risc care le aparține, noi ne-am expus destul de clar referitor la mai multe ritualuri bisericești. Este decizia care aparți…
    Directorul ANSP, despre anunțul Mitropoliei privind împărtășania: Asumarea de risc le aparține. Punct

    Responsabilii din domeniul sănătății, împotriva organizării Paștelui Blajinilor: „Din păcate, Biserica nu ne-a auzit”

    Responsabilii din domeniul sănătății s-au pronunțat împotriva organizării Paștelui Blajinilor, dar preoții oricum ar fi făcut invers, a anunțat directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Fur…
    Responsabilii din domeniul sănătății, împotriva organizării Paștelui Blajinilor: „Din păcate, Biserica nu ne-a auzit”

    VIDEO/ Mai mulți deputați au venit în Parlament: „Această ședință a fost sabotată de colegii din majoritatea parlamentară”

    Deputații fracțiunilor PAS, Platforma DA, partidul „Șor” și membrii grupului „Pro Moldova” s-au prezentat în plenul Parlamentului chiar dacă la 5 iunie nu a fost programată nicio ședință a Legislativului. Vicep…
    VIDEO/ Mai mulți deputați au venit în Parlament: „Această ședință a fost sabotată de colegii din majoritatea parlamentară”

    VIDEO/ Monica Babuc susține că PDM va vota în a doua lectură Legea cu privire la ONG-uri și va susține toate condiționalitățile impuse de UE pentru acordarea finanțării

    Vicepreședinta Parlamentului, democrata Monica Babuc, a anunțat vineri, 5 iunie, că PDM va vota Legea cu privire la organizațiile necomerciale în lectura a doua, lectură finală. Tot Monica Babuc a declarat că P…
    VIDEO/ Monica Babuc susține că PDM va vota în a doua lectură Legea cu privire la ONG-uri și va susține toate condiționalitățile impuse de UE pentru acordarea finanțării

    Patru inițiative anunțate de fracțiunea Partidului „Șor”: Vor să fie marcată Ziua literaturii ruse

    Fracțiunea Partidului „Șor” a anunțat vineri, 5 iunie, trei inițiative legislative care vizează mediul. Deputații propun interzicerea incinerării deșeurilor, interzicerea importului și tranzitării deșeurilor an…
    Patru inițiative anunțate de fracțiunea Partidului „Șor”: Vor să fie marcată Ziua literaturii ruse