ULTIMA ORĂ! Tauber și Apostolova, scoase de sub urmărire penală în dosarul privind frauda bancară – Ziarul de Gardă
  • ULTIMA ORĂ! Tauber și Apostolova, scoase de sub urmărire penală în dosarul privind frauda bancară

    ULTIMA ORĂ! Tauber și Apostolova, scoase de sub urmărire penală în dosarul privind frauda bancară
    02 octombrie 2020 | 17:45

    La aproximativ o lună de la scoaterea de sub urmărire penală a șase acționari ai Unibank, inclusiv a fostului președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, Procuratura Anticorupție anunță despre decizia de scoate de sub urmărire penală, în dosarul privind „frauda bancară”, a încă patru acționari, printre care deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova.

    Acum un an, procurorul general interimar a solicitat în Parlament ridicarea imunității celor două deputate, acestea fiind private de libertate. Ulterior, cei zece acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat.

    „În urma studierii minuțioase a probatoriului, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate.

    În concret, ca urmare a multiplelor acțiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiți/bănuiți și martori, măsuri speciale de investigații, s-a constatat că în acțiunile învinuiților nu se regăsește elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material”, transmite Procuratura Generală (PG) într-un comunicat de presă.


    PG precizează că urmărirea penală în episodul privind acționariatul UNIBANK din „frauda bancară continuă, iar instituția va informa, în limitele legii, despre evoluțiile acestora.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Măsurile actualizate aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Federației Ruse, Marii Britanii și Franței

    Din 7 decembrie curent au fost actualizate măsurile aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Marii Britanii, din 8 decembrie – cele aplicabile pentru accesul pe terito…
    Măsurile actualizate aplicabile traficului aerian pentru accesul pe teritoriul Federației Ruse, Marii Britanii și Franței

    Parlamentul a aprobat cererea de demisie a Nataliei Moloșag din funcția de Avocată a Poporului, deși Moloșag a anunțat că și-a retras cererea

    Parlamentul a aprobat joi, 9 decembrie, cererea de demisie a Nataliei Moloșag din funcția de Avocată a Poporului, deși Moloșag a anunțat că și-a retras cererea de demisie. Proiectul de hotărâre a fost votat de…
    Parlamentul a aprobat cererea de demisie a Nataliei Moloșag din funcția de Avocată a Poporului, deși Moloșag a anunțat că și-a retras cererea

    Ucraina susține că Rusia a mărit numărul de trupe de la graniță la 120 de mii de soldați

    Oficialii ucraineni din domeniul apărării susțin că Rusia a mărit numărul de trupe în apropierea graniței cu Ucraina la 120 000 de soldați, inclusiv personal suplimentar al armatei, forțelor aeriene și navale.
    Ucraina susține că Rusia a mărit numărul de trupe de la graniță la 120 de mii de soldați