Destinația a fost alta. Platon s-a aflat în tranzit la Londra – Ziarul de Gardă
  • Destinația a fost alta. Platon s-a aflat în tranzit la Londra

    Destinația a fost alta. Platon s-a aflat în tranzit la Londra
    Foto: ZdG
    19 iulie 2021 | 09:50

    De la Londra, la Praga. Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a zburat duminică seara, 19 iulie, de la Chișinău la Londra, însă de acolo a luat avionul spre Praga. Cel puțin asta susține avocatul lui Platon, Ion Crețu, într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă.

    Solicitat de ZdG, Ion Crețu, apărătorul lui Platon, ne-a comunicat că omul de afaceri avea bilet spre Praga, Capitala Cehiei, cu tranzit la Londra, și că la moment nu deține mai multe detalii despre locul aflării și scopul călătoriei lui Platon.

    În context, Procuratura Generală a emis un comunicat în legătură cu plecarea lui Platon din R. Moldova în care menționează că „actualmente nu există vreo lucrare pendinte în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon, a vreunei măsuri preventive și că desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze”.

    Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat și achitat la 14 iunie curent de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul fraudei bancare a zburat duminică seara, 19 iulie, la Londra.

    La 14 iunie curent, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat, a fost achitat în dosarul fraudei bancare.

    Cronologia evenimentelor:

    La 28 mai curent, Procuratura Generală a anunțat că procurorii au renunțat la capetele de acuzare aduse omului de afaceri, Veaceslav Platon, în dosarul fraudei bancare, iar Procuratura a confirmat acest fapt, menționând că „pe motiv că fapta incriminată nu a fost comisă de către Veaceslav Platon, procurorii au ajuns la concluzia de renunțare la învinuirea adusă acestuia”.

    După anunțul Procuraturii, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că „este extrem de îngrijorător cât de repede Procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare și că va analiza ordonanța procurorului pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii”.

    ZdG a scris anterior că dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare, de șapte luni se află în procedura de revizuire pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În această perioadă au avut loc peste 40 de ședințe de judecată, dosarul fiind examinat într-un ritm alert, abordare care nu este aplicată și pentru alte dosare de rezonanță. Din septembrie și până în aprilie, acuzarea a adus în fața judecătorilor circa 25 de martori, majoritatea dintre aceștia fiind chemați ulterior să depună mărturii repetat în fața completului de judecători.

    În timp ce procurorul care gestionează dosarul declară că poziția acuzării pe marginea acestui dosar va fi expusă doar după cercetarea tuturor probelor, Veaceslav Platon pare să știe deja deznodământul final. Acesta susține că Procuratura a anunțat deja că este nevinovat și că în cererea de revizuire depusă a fost solicitată achitarea sa.

    La 7 decembrie 2020, completul format din magistratele Angela Vasilenco, Olga Bejenari și Tatiana Bivol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a decis că dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare, urmează să fie rejudecat, Procuratura Generală fiind instituția care a solicitat asta.

    Veaceslav Platon a fost eliberat din penitenciar la 15 iunie 2020, după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis integral demersul procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind suspendarea executării pedepsei de către acesta.

    Magistrații au dispus suspendarea imediată a executării sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 aprilie 2017, emisă în privința lui Platon, prin care acesta fusese condamnat la 18 ani închisoare pentru escrocherie, spălare de bani și corupere activă.

    Executarea în continuare a pedepsei de către Veaceslav Platon era însă condiționată de evoluția procedurii de revizuire a procesului penal, anterior deschisă de PCCOCS.

    În 2017, Magistrații de la Judecătoria Chișinău l-au condamnat pe Veacesalv Platon la 18 de ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis în dosarul de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

    DOC/ De ce Platon a fost achitat în dosarul „frauda bancară”. Motivarea hotărârii judecătorești pe 263 de pagini și declarațiile lui Platon despre tranzacțiile de milioane: „Plahotniuc și Șor au furat conștiincios, intenționat și cu sânge rece”

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    4 556 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3 252 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 1 303 de persoane au fost imunizate cu a doua doză, anunță miercu…
    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de miercuri, 22 septembrie, proiectul privind modificarea programului cu privire la repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021…
    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Un focus de trei filme dedicat actorului român de origine basarabeană Ion Sapdaru, două pelicule clasice ale regizorului Lucian Bratu, un film pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti din arhiva UNATC…
    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021

    În ediția din 23 septembrie a Ziarului de Gardă, citiți un articol despre averea și cariera pretendenților la funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău. 15 magistrați s-au înscris în concursul pentru supl…
    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021