Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Șoferul tirului în care au…

Șoferul tirului în care au fost găsite la vamă cele 1,5 milioane de euro, plasat în arest preventiv

Curtea de Apel Chișinău a admis demersul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și a dispus plasarea în arest preventiv, pentru 30 de zile, a șoferului de tir în care au fost depistați peste 1,5 milioane EUR la postul vamal Leușeni.

Șoferul tirului a fost anterior plasat în arest la domiciliu de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.  

PCCOCS

În rezultatul expertizării banilor a fost stabilit că banii sunt autentici, iar suma exactă cifrează 1.570.735 EUR. La solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru pe întreaga sumă.

De asemenea, procurorii au solicitat aplicarea sechestrului asupra cap-tractorului și remorcii. Până la moment, judecătorii nu s-au pronunțat în această parte a solicitării procurorilor.

Pentru tentativă de contrabandă, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Urmărirea penală și măsurile speciale de investigație continuă pentru identificarea tuturor circumstanțelor ce urmează a fi stabilite pe caz.

Serviciul Vamal a depistat sâmbătă, 18 aprilie, la intrarea în punctul vamal Leușeni, într-un TIR de marca Mercedes, pachete pline cu valută nedeclarată. Conform procedurilor, TIR-ul a fost supus verificărilor, iar în timpul controlului de rigoare, vameșii au depistat în cabina șoferului mai multe pachete și cutii cu bancnote de 20 și 50 de euro, nedeclarați.

ZdG a constatat că tirul în care a fost depistată suma de bani aparține companiei de transport internațional de mărfuri „Disofi-Trans” SRL. Aceasta efectuează curse regulate spre Cehia, Serbia, Bulgaria, Grecia și Germania.