Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorul general: Șor ar urma…

Procurorul general: Șor ar urma să fie învinuit într-un nou dosar penal

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, susține că deputatul fugar Ilan Șor, ar urma să fie învinuit într-un nou dosar penal ca urmare a schemei de devalizare a sistemului bancar. Anunțul a fost făcut ieri, 22 decembrie, de către Stoianoglo în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

„Pregătim o nouă învinuire pe numele lui Ilan Șor. Este vorba despre participarea la organizarea unui grup infracțional care a dus la frauda bancară, în urma căreia au fost furați bani din bugetul de stat un miliard de lei”, a declarat Stoianoglo.

Curtea de Apel Cahul a suspendat examinarea dosarului lui Ilan Șor începând cu ziua de luni, 21 decembrie. Suspendarea este valabilă până la pronunțarea Curții Constituționale (CC) asupra excepției de neconstituționalitate, înaintată de către avocații acestuia, Curtea de Apel Cahul urmând să sesizeze CC. De partea cealaltă, avocații lui Șor promit „peste vreo două săptămâni” o conferință de presă „foarte mare” în care vor prezenta „documente și fapte legate de furul miliardului” de dolari din sistemul financiar-bancar moldovenesc.

Luni la Curtea de Apel Cahul urma să aibă loc o nouă ședință de judecată în dosarul Șor. Acesta însă a fost amânată, examinarea dosarului fiind suspendată.

Marți, 22 decembrie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au amânat examinarea cererii de demisie a judecătoarei Nina Veleva de la Curtea de Apel Cahul, care examinează dosarul lui Ilan Șor și care este și raportor în acest dosar.

Decizia de amânare a venit după ce membri ai CSM au solicitat ca magistrata să prezinte un raport în legătură cu dosarul lui Ilan Șor, pe care îl examinează la Curtea de Apel Cahul.

În noiembrie curent, după ce a examinat dosarul lui Ilan Șor mai bine de doi ani și jumătate, judecătoarea Nina Veleva de la Curtea de Apel Cahul, care este și raportor în dosar, a solicitat demisia din funcția de magistrat. O cerere în acest sens a fost depusă la Consiliul Superior al Magistraturii(CSM).

Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie 2019, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.

La 30 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională. La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.

Câteva zile mai târziu, respectivul dosar a fost conexat cu o cauză penală aflată pe masa Procuraturii Anticorupție încă din 4 decembrie 2014 și care vizează devalizarea sistemului bancar din R. Moldova, „prin sustragerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari din activele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank și comiterea altor fapte penale în scopul realizării intereselor personale și de grup”.

La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din Republica Moldova declara pentru Ziarul de Gardă că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține.