Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   LIVE/ Eduard Harunjen face declarații…

LIVE Eduard Harunjen face declarații la PG alături de colegi

Eduard Harunjen: Investigăm acțiunile judecătorului, procurorului și tuturor funcționarilor care au emis decizii

La scurt timp după ce Procuratura Generală a publicat mesajul lui Eduard Harunjen, în care acesta își anunță demisia, șeful PG, aflat în concediu de boală, a ieșit în fața angajaților instituției pentru a-și lua rămas-bun. Eduard Harunjen a plecat de la PG în aplauzele colegilor.

Procurorul general Eduard Harunjen, demisia căruia a fost solicitată în ultimul timp de societatea civilă și factori politici de la guvernare, a declarat în repetate rânduri că nu va pleca din funcție, pentru că nu ar avea niciun motiv, și a refuzat să comenteze acuzațiile de abuz în serviciu care i-au fost imputate.

La câteva minute după ce a anunțat că a depus cerere de demisie, șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție a lui Eduard Harunjen.

La 9 iulie, deputații Blocului ACUM și cei din PSRM au adoptat o hotărâre prin care a constatat că în 2016 Eduard Harunjen nu ar fi fost „eligibil” pentru a prelua șefia PG, pe motiv că, timp de nouă luni înainte de a deveni procuror general, a deţinut calitatea membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fapt care ar încălca Legea cu privire la Procuratură.

Prin aceeași hotărâre, Parlamentul „recomanda” lui Igor Dodon să emită în privința lui Eduard Harunjen un decret „privind constatarea încetării raporturilor de serviciu”.