Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Comisia Pre-Vetting anunță datele…

FOTO Comisia Pre-Vetting anunță datele preliminare privind evaluarea candidaților la funcții în CSP

Sursa foto: Comisia Pre-Vetting

Comisia Pre-Vetting anunță marți, 30 mai, că a încheiat cea de a doua și ultima rundă de audieri publice a candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Cinci candidați procurori și o reprezentantă a societății civile au participat la interviul public pentru a clarifica unele aspecte relevante procesului de evaluare.

Astfel, în perioada 24 – 29 mai 2023, au fost audiați candidații procurori Gheorghe Graur (Procuratura Chișinău), Olesea Vîrlan (Procuratura Ialoveni), Elena Roșior (Procuratura Anenii Noi), Eduard Panea (Procuratura Leova), Vasile Plevan (Procuratura Anticorupție) și Rodica Ciobanu, candidata propusă de Academia de Științe.

„Printre subiectele relevante procesului de evaluare, abordate de membrii Comisiei în cadrul audierilor, au fost sursa mijloacelor financiare folosite de candidați la achiziționarea de bunuri și proprietăți, diferența dintre veniturile obținute și cheltuielile suportate, precum și nereflectarea unor aspecte în declarațiile de avere și interese depuse la Autoritatea Națională de Integritate. Membrii Comisiei au adresat inclusiv întrebări ce țin de integritatea etică a candidaților, aceste părți fiind examinate în sesiune închisă, acolo unde exista riscul atingerii vieții private a candidatului, membrilor familiei acestuia sau a altor persoane implicate”, precizează reprezentanții Comisiei.

La cele două runde de audieri au participat în total 13 candidați și doar un candidat a solicitat să fie evaluat exclusiv în baza materialelor acumulate de Comisie, optând să nu fie prezent la audieri în ședință publică.

În perioada următoare Comisia Pre-Vetting susține că va elabora și aproba deciziile de evaluare privind candidații evaluați. Totodată, începând cu 18 mai, Comisia a inițiat evaluarea unui nou grup din nouă candidați non-judecători la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), propuși de Parlament.

Sursa foto: Comisia Pre-Vetting

Conform Comisiei Pre-Vetting, la concursul pentru funcția de membru în CSP s-au înscris 18 candidați, dintre care 17 procurori din cadrul Procuraturii Generale, procuraturilor teritoriale și specializate și o reprezentantă a societății civile. Dintre aceștia, până în prezent, un candidat a promovat evaluarea, iar alți 13 candidați așteaptă decizia Comisiei Pre-Vetting. Patru candidați la CSP nu au promovat evaluarea pe motiv că s-au retras din concurs sau nu au depus în termenii stabiliți actele obligatorii prevăzute de lege.