Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Casele și averea noilor…

FOTO Casele și averea noilor vicepreședinte ale CSJ

În ședința de vineri, 12 martie, majoritatea parlamentară a votat pentru numirea în funcție a vicepreședintelor Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Astfel, noile vicepreședinte ale instanței supreme sunt Tamara Chișca-Doneva, magistrata care a făcut parte din completul de judecători care a luat decizia finală în dosarul „Gemeni” și a dus la obligarea statului de către CtEDO să achite prejudicii de până la 3,6 mln de euro, și Nadejda Toma care a făcut parte din completul de judecători care a menținut pedeapsa cu nouă ani de închisoare cu executare pe numele ex-premierului Vlad Filat în dosarul de corupere pasivă și trafic de influență.

Tamara Chișca-Doneva activează în sistem de 29 de ani, iar la CSJ, din anul 2003, unde din anul 2019 a deținut interimatul funcției de președintă a Colegiului Civil, Comercial și de Contecios Administrativ. Magistrata a făcut parte din completul de judecători care a dispus, prin încheierea emisă la 20 iulie 2005, interzicerea efectuării şi înregistrării oricăror tranzacţii de înstrăinare a patrimoniului, inclusiv imobilul fostei S. A. „Gemeni”.

În februarie curent, prin hotărârea emisă de CtEDO, Guvernul R. Moldova a fost obligat să achite prejudicii de 1 515 000 de euro și să returneze reclamanţilor părţile din clădiri care erau în proprietatea acestora imediat înainte de adoptarea hotărârii din 20 iulie 2005, împreună cu terenul aferent, libere de limitări ale dreptului de proprietate, în schimbul transferului simultan de către reclamanţi Guvernului a 36,55% din acţiunile „Gemeni” returnate reclamanţilor după anularea hotărârii favorabile acestora. În cazul omisiunii restituirii proprietăţii, suma ajunge la 2 120 000 de euro.

Potrivit declarației sale de avere și interese personale pentru anul 2019, Tamara Chișca-Doneva declară un salariu de circa 320 de mii de lei din activitatea sa la CSJ și pensie în valoare de 162 mii de lei.

În martie 2014, ZdG scria și despre imobilul de lux al magistratei Tamara Chișcă-Doneva din str. Liliacului din capitală. Casa a fost construită de familia magistratei la mijlocul anilor 2000. Jude­că­toa­rea a declarat atunci: „În 1996, eu fiind la Jude­că­to­ria sect. Râş­cani, am pri­mit un teren de la Pri­mă­ria Chi­şi­nău. Apoi la Cur­tea de Apel a repu­bli­cii am pri­mit o alo­ca­ţie de bani… aşa am ridi­cat casa. Locu­inţa nu este mare. Puteţi să o vedeţi. Este totul nece­sar ce tre­bu­ieşte pen­tru trai. Sunt apar­ta­mente mai luxoase decât casa mea”.

Familia magistratei mai declară o altă casă de locuit și o altă avere imobilă. În anul 2017, magistrata a dobândit un autoturism marca Audi, fabricat în 2013, în valoare de circa 283 de mii de lei, iar în 2019, soțul judecătoarei și-a procurat un automobil de tip Toyota Corolla, fabricat în 2006, pentru care indică că a scos din buzunar 100 mii de lei. Familia mai declară cinci terenuri agricole.

declarație de avere Doneva by Ziarul de Gardă on Scribd

Nadejda Toma este, din anul 2018, președintă a Colegiului disciplinar de pe lângă CSM din 2018, iar din 2014 – judecătoare la CSJ, anterior deținând funcția de președintă a Judecătoriei Ialoveni. Ea a făcut parte din completul de judecători care, la 22 februarie 2017, a menținut pedeapsa cu nouă ani de închisoare cu executare pe numele ex-premierului Vlad Filat în dosarul de corupere pasivă și trafic de influență. De asemenea, în noiembrie 2018, alături de Vladimir Timofti și Anatolie Țurcan, a pus punct în dosarul lui Platon, declarând neîntemeiat decursul depus de avocatul acestuia împotriva deciziei CA Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2019, Nadejda Toma a ridicat un salariu de circa 370 de mii de lei din funcția de judecătoare la CSJ. Alte surse de venit, Toma le-a avut din activitatea de la Institutul Național al Justiției, Universitatea de Studii Europene din Moldova și Universitatea de Stat din Moldova – peste 18 mii de lei.

Imobil cu două nivele amplasat în or. Codru, care aparține noii vicepreședinte a CSJ, Nadejda Toma

În iunie 2016, ZdG a scris despre casele judecătorilor de la CSJ. Atunci, precizam că magistrata Toma, deține un imobil modest, comparativ cu colegii săi din instanța supremă. Nadejda Toma locuiește într-un imobil cu două nivele amplasat în or. Codru, cu o valoare declarată de circa 415 mii de lei. Soții Stanislav și Nadejda Toma au obținut casa încă în anul 2000. Totodată, familia Toma mai deține un apartament cu o valoare de aproximativ 688 de mii de lei și o altă avere imobiliară – 23 de mii de lei. Nadejda Toma mai declară două autoturisme, Peugeot 307 și KIA Sportage, ultimul indicând că valorează 0 lei.

declarație de avere Toma by Ziarul de Gardă on Scribd