Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Etapele reformei justiției. Ministerul Justiției…

Etapele reformei justiției. Ministerul Justiției prezintă „ce s-a făcut și ce urmează”

Sursa: vettingmd.

Comisia nr. 2 (Comisia Vetting) începe luni, 27 noiembrie, audierea judecătorilor Curții Supreme de Justiție (CSJ) și a candidaților la funcția de judecător al CSJ. În acest context, „pentru informare și claritate”, reprezentanții Ministerului Justiției au prezentat un rezumat al etapelor reformei: „ce s-a făcut, unde suntem și ce urmează”.

1. Comisia nr. 1 (Comisia Pre-Vetting) și-a început activitatea în luna aprilie 2022. Aceasta a evaluat toți candidații la funcția de membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care au depus dosarele până la data de 1 septembrie 2023. Acum, au loc audierile repetate ale candidaților care nu au susținut evaluarea și au contestat deciziile Comisiei Pre-Vetting la CSJ, iar Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile acestora. După reevaluarea candidaților, Comisia Pre-Vetting își va încheia mandatul.

2. Comisia nr. 2 (Comisia Vetting) a fost creată în luna iunie a acestui an. Până acum, au fost colectate informațiile despre judecătorii CSJ și candidații pentru funcția de judecător al CSJ. Astăzi, 27 noiembrie, Comisia Vetting a demarat audieri publice cu judecătorii CSJ și candidații, care au depus toate actele necesare. Urmau să fie audiați magistrații Sergiu Brigai, Viorica Puica și Aliona Miron.

Președinta interimară a CSJ Viorica Puica a fost desemnată vineri, 24 noiembrie, în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională.

Ulterior, Comisia nr.2 va evalua:
– candidații la funcția de membru al CSM, care au depus dosarele după data de 1 septembrie 2023;
– membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor și ai Colegiului disciplinar din cadrul CSM;
– judecătorii din funcții-cheie (președinții și vicepreședinții de instanțe);
– judecătorii Curților de Apel.

3. Comisia nr. 3 va evalua:
– candidații la funcția de membru al CSP, care au depus dosarele după data de 1 septembrie 2023;
– procurorii din funcții-cheie din cadrul Procuraturii Generale;
– procurorii din cadrul procuraturilor specializate (Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS));
– procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale și adjuncții acestora;
– membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor și ai Colegiului de disciplină și etică din cadrul CSP.

4. Judecătorii și procurorii, care nu vor trece prin exercițiul de pre-vetting/vetting, vor fi evaluați de către Colegiile pentru selecția și evaluarea judecătorilor și procurorilor din cadrul CSM și CSP, după formarea acestora.

Ministerul Justiției preconizează că Comisiile nr. 2 și nr. 3 să încheie evaluările subiecților până la sfârșitul anului 2025.

Comisia Vetting a informat marți, 21 noiembrie, despre retragerea din concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție a candidatei Svetlana Slusarenco. Candidata a transmis Comisiei și Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitate de organizator al concursului, cererea privind intenția sa de retragere din competiție.

Totodată, în urma prelungirii concursului, Consiliul Superior al Magistraturii a remis Comisiei Vetting încă un candidat, în vederea inițierii procedurii de evaluare. Este vorba despre judecătoarea Curții de Apel Bălți, Stela Procopciuc, care a fost admisă în calitate de candidată din rândul judecătorilor. Aceasta va fi evalută în temeiul prevederilor Legii 65/2023, normelor subordonate acestei legi, dar și altor acte normative. 

Prin urmare, în contextul vetting-ului Curții Supreme de Justiție, Comisia Vetting va desfășura evaluarea a 3 judecători ai Curții Supreme de Justiție în funcție și a 20 de candidați la funcția de judecător al CSJ, rămași în concurs. Printre candidați sunt judecători din instanțe de diferit nivel, avocați și procurori.