Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul Șor, pe masa altor…

Dosarul Șor, pe masa altor trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău

Dosarul de escrocherie și spălare de bani pe numele lui Ilan Șor a fost redistribuit unui alt complet de judecători de la Curtea de Apel (CA) Chișinău, după ce doi magistrați în gestiunea cărora a fost repartizată inițial cauza, au despus cereri de autorecuzare. Svetlana Balmuș a fost numită judecător-raportor pe caz, iar din complet mai fac parte Oxana Robu și Igor Mânăscurtă. Noua componență a completului are timp până vineri, 26 ianuarie, de a verifica compatibilitatea participării pe dosar, explică purtătoarea de cuvânt a CA Chișinău Octeabrina Popa.

Pe portalul instanțelor, prima ședință de examinare este fixată pentru data de 19 februarie. Purtătoarea de cuvânt a CA Chișinău susține însă că ședința respectivă a fost programată de Xenifon Ulianovschi, judecătorul care a depus autorecuzare, pentru a nu tergiversa examinarea, dar ar putea fi schimbată.

Svetlana Balmuș are o experiență de judecător de 19 ani. În 2015, aceasta a fost avansată la Curtea de Apel Chișnău. În aprilie 2017, Balmoș alături de judecătorii Xenofon Ulianovschi și Ion Secrieru, au menținut hotărârea primei instanțe prin care avocatul-vedetă Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar penal de escrocherie în domeniul asigurărilor.

Judecătorul Igor Mânăscurtă a ajuns ajuns în vizorul presei în 2010, când pe numele acestuia, dar și a altor judecători, au fost depuse plângeri recum că au examinat dosare în incinta Comisariatelor de poliţie a mun. Chişinău în zilele de 8 – 10 aprilie 2009. În 2017 Igor Mânăscurtă a fost numit judecător la CA Chișinău, după ce Consiliul Superior al Magistraturii l-a propus repetat șefului statului pentru numire în funcție.

Oxana Robu este judecătoare din 2004. La CA Chișinău a fost numită în 2014. Aceasta a făscut parte din completul de judecată care la 4 ocotmbrie 2017 a suspendat pedeapsa cu închisoarea pe numele fostului șef al Direcției Transport Public şi Căi de Comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău Igor Gamrețki, condamnat de prima instanță pentu trafic de influneță în dosarul parcărilor cu plată din capitală.

Judecătorul Xenofon Ulianovschi, despre care ZdG a scris că este tatăl proaspătului ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a depus cerere de autorecuzare de la examinarea dosarului pe numele lui Ilan Șor.

Dosarul lui Ilan Șor a ajuns pe masa instanței de apel Chișinău pe 15 ianuarie 2018, după șase luni de blocaj în Judecătoria Chișinău.

La 21 iunie 2017, Ilan Șor, controversatul businessman, primar al orașului Orhei și lider al partidului care-i poartă numele a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Ilan Șor se află în libertate, fiind sub control judiciar, chiar dacă numele său figurează în ambele rapoarte Kroll drept unul dintre principalele personaje implicate în frauda bancară.