Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dosarul „Frauda bancară”: PA anunță…

Dosarul „Frauda bancară”: PA anunță că a finalizat urmărirea penală în privința fostului deputat democrat Vladimir Andronachi și a unui complice

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că la data 25 ianuarie 2023 a încheiat urmărirea penală în privința lui Vladimir Andronachi și a unui complice, în cauza penală disjunsă din dosarul denumit generic ,,Frauda bancară” .

„În rezultatul faptelor imputate învinuiților, statul R. Moldova a fost prejudiciat cu suma de peste 26 de milioane de lei, valoarea fiind acoperită prin sechestrele aplicate”, menționează PA.

Potrivit PA, partea apărării urmează să facă cunoștință cu materialele cauzei penale „în 76 de volume precum și cu informațiile electronice”.

„Faptele incriminate constituie activități realizate de către un grup de persoane în toamna anului 2014. Utilizând acte fictive și informații false, persoanele au determinat încheierea cu Banca de Economii SA a unui contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă. În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 de milioane de lei unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia.  Circa 6 milioane de lei au fost restituiți către Banca de Economii SA în proces de lichidare în 2015, rezultând un prejudiciu total de circa 26 de milioane de lei.  În mare parte, banii sustrași prin escrocherie și spălare de bani au fost utilizați pentru cheltuieli personale, procurarea unor bunuri imobile și automobile, precum și investirea în alte afaceri.

În legătură cu acuzațiile oficiale aduse lui Vladimir Andronachi, Procuratura Anticorupție a identificat și aplicat, cu suportul ARBI a CNA, sechestre în sumă totală de aproximativ 26 de milioane de lei, inclusiv bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii, și mijloace bănești. Aceasta constituie echivalentul prejudiciului cauzat prin acțiunile incriminate învinuitului și altor persoane în episodul investigat în cadrul cauzei penale Frauda Bancară”, a subliniat PA anterior.

Vladimir Andronachi a pledat nevinovat.

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc, se află în arest preventiv. Magistrații Curții de Apel Chișinău, au respins marți, 10 ianuarie, recursul avocaților privind eliberarea acestuia.

Vladimir Andronachi a fost plasat, pe 2 noiembrie 2022, în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Vladimir Andronachi, care a fost expulzat în noiembrie 2022 de autoritățile din Ucraina, figurează în dosarele penale „Frauda bancară” și „Metalferos”, care se află în gestiunea PA și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit procurorului anticorupție Octavian Iachimovschi, în dosarul „frauda bancară”, Andronachi este învinuit de infracțiuni de „escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, precum și de „spălare de bani în proporții deosebit de mari, la fel, în interesul unei organizații criminale”.

În dosarul „Metalferos”, Andronachi este învinuit de „crearea și conducerea unei organizații criminale”, escrocherii în proporții deosebit de mari și spălarea banilor.

Pe 21 septembrie 2021, PA a obținut un mandat de arestare pentru 30 de zile pentru Andronachi, emis de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în dosarul „frauda bancară”, menționează șefa PA, Veronica Dragalin.

ZdG a scris anterior că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu „Metalferos”, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar. Aici apare și numele lui Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider al PDM. DETALII AICI