Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Punct final în cazul…

DOC Punct final în cazul lui Umaneț. CSJ declară inadmisibil recursul depus de candidatul MAN la Bubuieci, care a fost exclus din buletinele de vot pentru alegerile repetate

Sursa: Ion Ceban/Facebook

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au declarat inadmisibil recursul depus de candidatul MAN la funcția de primar în comuna Bubuieci, Leonid Umaneţ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, care a menținut în vigoare hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin care acesta a fost exclus din buletinele de vot pentru alegerile repetate la Bubuieci. Decizia a fost luată marți, 5 martie, de judecătorii Stela Procopciuc, Ghenadie Eremciuc și Lilia Roic-Botezatu.

Completul de judecată susține că motivele de casare, invocate în recurs de către Leonid Umaneţ, reprezentat de avocata Mariana Baraşianţ, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 245 prim din Codul administrativ, pentru că se referă la „dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către Curtea de Apel Chişinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate”.

Încheierea este irevocabilă:

„(…) Recursul depus de Leonid Umaneţ, reprezentat de avocata Mariana Baraşianţ, conține obiecții de fapt şi de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chişinău, fiind apreciate în mod corespunzător.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției (…)”, se spune în hotărârea instanței.

Pe 14 decembrie 2023, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 5 decembrie 2023, și a emis o nouă decizie. Astfel, Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală comunală Bubuieci nr. 1/8 a fost obligat să emită act administrativ individual cu privire la retragerea hotărârii din 5 octombrie 2023 „cu privire la cererea de înregistrare a lui Leonid Umaneț în calitate de candidat la funcția de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chișinău, desemnat de către PP „Mişcarea Alternativa Naţională””. CSJ a respins, pe 22 decembrie 2023, recursul depus de avocata lui Leonid Umaneț.

Pe 26 ianuarie 2024, CEC a declarat nule rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al comunei Bubuieci, municipiul Chișinău, desfășurate în zilele de 5 și 19 noiembrie 2023. Tot atunci a stabilit că alegerile repetate în comuna Bubuieci urmau să aibă loc pe 11 februarie 2024, Leonid Umaneț fiind exclus din buletinele de vot.

Pe 20 februarie 2024, Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a hotărârii CEC.

Potrivit datelor publicate de CEC, după cel de-al doilea tur al scrutinului, Leonid Umaneț, din partea MAN, a obținut mandatul de primar al comunei Bubuieci, obținând 50.75% din sufragii – 1 248 de voturi, cu 1,5% mai mult decât contracandidatul său, Alexei Percemlî, de la PAS.

În urma alegerilor repetate de la Bubuieci, candidatul PAS Alexei Percemlî a acumulat cele mai multe voturi, câștigând astfel mandatul de primar.