Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Decizia CSJ privind cererea…

DOC Decizia CSJ privind cererea de strămutare a cauzei privind aplicarea arestului în privința lui Plahotniuc, de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță de fond

Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova la 14 iunie 2019, zi în care partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea

Solicitarea procurorilor privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința fostului lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc va fi examinată de către magistrații Judecătoriei Chișinău.

Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) care a respins cererea avocatului lui Plahotniuc privind strămutarea cauzei de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță egală în grad.


O Încheiere în acest sens a fost emisă luni, 13 decembrie, de Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența magistraților Vladimir Timofti Vladimir, Anatolie Țurcan și Ghenadie Plămădeală.

La 3 decembrie 2021, avocatul Lucian Rogac, în numele lui Plahotniuc, a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința fostului lider al democraților, de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță egală în grad. În motivarea solicitării, apărătorul lui Plahotniuc a invocat faptul că, în cadrul şedinţei de judecată din 3 decembrie a solicitat instanței de judecată de a dispune audierea unui martor la care face referire partea acuzării în motivarea demersului privind aplicarea măsurii preventive, totodată a solicitat concursul instanţei pentru aducerea martorului în ședinţa de judecată, cereri care au fost respinse, potrivit lui.

În context, Colegiul penal al CSJ menționează în Încheierea emisă că, examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, această a fost fi respinsă întrucât cererea nu este motivată întrucât „documentele pe care se
bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea”.

Tot aici, magistrații Curții Supreme de Justiție consideră că, motivele invocate sunt declarative și nu pot servi ca temei de strămutare a dosarului menționat, deoarece prin argumentele invocate titularul cererii își exprimă neîncrederea față de judecătorul desemnat pentru examinarea demersului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa lui Plahotniuc.

„Astfel, motivele enunțate nu corespund obiectivelor prevăzute în art.46 Cod de procedură penală, referitor la examinarea obiectivă, rapidă și completă a cauzei, fapt ce nu confirmă necesitatea strămutării cauzei nominalizate, la o altă instanță egală în grad (…)

Colegiul penal dispune: a respinge cererea declarată de avocatul Rogac Lucian în numele lui Plahotniuc Vladimir de strămutare a cauzei privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privinţa învinuitului Plahotniuc Vladimir, de la Judecătoria Chişinău la o altă instanţă egală în grad”, se menționează în Încheiere.

Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 13 decembrie 2021.

Încheierea integrală:

Pe rolul Judecătoriei Chişinău se află examinarea demersului înaintat de procurori la 5 noiembrie curent, privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința lui Vladimir Plahotniuc.

Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au cerut anterior aplicarea unui mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Fostul lider al PDM, plecat din țară în iunie 2019, este vizat într-un nou dosar penal privind frauda bancară.

Citiți și: Noi detalii despre evoluția și tranzacțiile financiare din dosarul în care Plahotniuc este cercetat pentru spălare de bani

Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior plecării lui Plahotniuc din țară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale. În luna martie 2020, Ambasada SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA.