Directorul adjunct al CNAMUP, reţinut în „Dosarul ambulanţelor”. Detalii de la CNA

Directorul adjunct al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a fost reţinut în „Dosarul ambulanţelor”. Potrivit responsabililor de la Centrul Național Anticorupție, mai multe persoane au fost şi urmează să fie audiate de CNA şi PA în acest dosar.

Persoane publice, dar şi reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost audiaţi, zilele acestea, la Centrul Naţional Anticorupţie în cadrul unei cauze, pornite pe faptul abuzului de serviciu, comis de factori de decizie de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Numiţii au fost citaţi pentru a oferi explicaţii pe marginea presupuselor ilegalităţi, admise în cadrul organizării achiziţiilor publice privind cumpărarea a 69 de ambulanţe.

Mai exact, CNA şi procurorii anticorupţie cercetează modul în care au fost organizate licitaţiile, precum şi presupusa favorizare a unor agenţi economici. Potrivit materialelor cauzei, factorii de decizie din cadrul CNAMUP ar fi dat prioritate unui agent economic, chiar dacă acesta nu ar fi fost eligibil pentru licitaţia menţionată, iar după semnarea contractului nu şi-ar fi onorat pe deplin obligaţiunile.

Astfel, anchetatorii examinează implicarea actualului director al CNAMUP şi a unuia din adjuncţii săi în returnarea către agentul economic câştigător a unei sume de peste 2 milioane de lei. Aceşti bani ar fi constituit penalităţile, aplicate companiei pentru multiplele nereguli, admise în procesul de executare a contractului, dar care nu au mai rămas în conturi pentru că, în urma unei indicaţii, ar fi fost restituiţi. Potrivit anchetatorilor, această sumă constituie prejudiciul cauzat statului în urma achiziţionării ambulanţelor.

În urma percheziţiilor din această dimineaţă, operate de CNA şi PA la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească,  dar şi în alte locaţii, a fost reţinut directorul adjunct al CNAMUP, alte persoane fiind escortate pentru audieri.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *