Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Decizie de ultimă oră a…

Decizie de ultimă oră a judecătorilor de la CSJ în dosarul Filat

Ieri, 23 martie 2017, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție urmau să pronunțe și publice decizia integrală în dosarul fostului premier, Vladimir Filat. Pe site-ul instanței supreme nu a apărut însă documentul, ci un anunț prin care se precizează că pronunţarea deciziei integrale se amână pentru data de 6 aprilie 2017, fără a se preciza motivele.

Miercuri, 22 februarie 2016, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Constantin Alerguș au examinat admisibilitatea recursurilor declarate de procuror, inculpatul Vladimir Filat și avocatul acestuia, Igor Popa, a Sandei Diviricean, fosta soție a inculpatului, a Societății pe Acțiuni „Ipteh”, dar și a companiilor „Worldway Limited”, „Kapital Invest Company” și „Kapital Invest Co” împotriva hotărârii Curții de Apel (CA) Chișinău care, în iunie 2016, a menținut sentința de condamnare la nouă ani de închisoare emisă de Judecătoria Buiucani în privința lui Vladimir Filat.

Magistrații au decis atunci că recursurile sunt „inadmisibile și vădit neîntemeiate”, conform unei informații plasate pe pagina electronică a CSJ. Hotărârea motivată a instanței supreme urma însă să fie pronunțată pe 23 martie 2017, se mai anunța pe www.csj.md. Cei trei judecători din complet puteau declara recursurile inadmisibile, așa cum au și făcut, sau le puteau accepta spre examinare și trimite în cadrul Colegiului lărgit al CSJ, care urma să analizeze inclusiv probele din dosar.

Vladimir Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016 la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență de un complet de judecători ai Judecătoriei Buiucani, din care au făcut parte magistrații Galina Moscalciuc, Andrei Niculcea și Sergiu Lazari. Vineri, 11 noiembrie 2016, judecătorii Nichifor Corochii, Ludmila Ouș și Maria Negru de la CA Chișinău au hotărât să menține condamnarea fostului premier. Filat a fost reținut la 15 octombrie 2015 după un denunț al primarului de Orhei, Ilan Șor. Vladimir Filat este deținut în penitenciarul nr. 13 din mun. Chișinău. Presa a scris în ultimele zile că acesta ar fi refuzat să fie transferat la Penitenciarul Lipcani, acolo unde fostul premier urma să-și ispășească pedeapsa. Igor Popa, avocatul premierul a precizat că va veni cu o reacție la decizia CSJ, dar și la decizia de transfer a ex-premierului la Lipcani în următoarele zile.

Citiți și: Autodenunţul lui Ilan Şor şi reacţia persoanelor vizate

Avocații lui Filat: Magistrații s-au lasăt atrași în jocuri politice şi nu s-au condus de buchia legii