Principală  —  IMPORTANTE   —   CSP a desemnat șeful interimar…

CSP a desemnat șeful interimar și adjunctul Procuraturii Anticorupție

Procurora Elena Cazacov, cea care a reprezentat acuzarea de stat în dosarul Vlad Filat, va asigura interimatul funcție de șefă interimară al Procuraturii Anticorupție (PA), iar Ion Munteanu a fost numit în funcția de adjunct interimar al procurorului șef Anticorupție. O hotărâre în acest sens a fost aprobată vineri, 15 octombrie, de către membrii CSP.

„Ordinele în acest sens a fost semnate”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

Elena Cazacov și-a început cariera de procuroră în 2010, în cadrul Procuraturii Generale (PG). În 2013, Cazacov a fost numită în funcția de procuroră în cadrul Secţiei combatere trafic de ființe umane a PG. Ulterior, în 2018, a fost transferată în funcția de procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În 2018, Elena Cazacov a fost vizată într-o investigație a Ziarului de Gardă despre procurorii ajutați de părinți cu donații de milioane. Atunci, ZdG a scris că Elena Cazacov, procuroră în cadrul secţiei combatere trafic de fiinţe umane din cadrul PG, împreună cu soţul ei, angajat în poliţie, au primit în 2017 o donaţie de 15 mii de euro de la Serghei Cazacov, tatăl procurorei.  Cu o parte din aceşti bani, cei doi soţi au cumpărat un apartament şi un automobil Hyundai Tucson. 

Ion Munteanu, desemnat de CSP în funcția de șef-adjunct interimar al PA, activează în cadrul sistemul procuraturii din 2010. În 2014, Munteanu a fost numit în funcția de procuror în cadrul PA.

În 2018, Ziarul de Gardă a scris că Ion Munteanu, care s-a ocupat de dosarului licitaţiilor trucate în grădiniţele din capitală, a primit,în 2017, împreună cu soţia, donaţii grase: 350 de mii de lei şi o casă de locuit cu o valoare cadastrală de 1,2 milioane de lei. Donaţiile au venit din partea socrilor săi, Valentin şi Elena Braşovschi.

Valentin Braşovschi este fostul administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, una din cele mai cunoscute de pe piaţă, fondată de fostul deputat Iurie Dârda. Braşovschi a plecat de la companie în februarie 2017, familia sa fiind proprietara companiei „Ideal Construct”, acolo unde activează şi soţia procurorului Ion Munteanu, Natalia. Casa primită în dar de procurorul Ion Munteanu şi soţia sa, Natalia, se află în com. Stăuceni, mun. Chişinău. Are două niveluri şi a fost construită de soţii Valentin şi Elena Braşovschi în perioada 2012-2013, fiind finalizată în luna octombrie 2013. Pe 26 iulie 2017, în urma unui contract de donaţie, ea ajunge în proprietatea Nataliei Munteanu. Imobilul are o suprafaţă oficială de 105,8 m.p., fiind ridicat pe un teren cu o suprafaţă de 5 ari.

ZdG a scris că în 2017, soţii Munteanu deţineau prin contracte de posesie două automobile de model Mercedes, unul fabricat în 2011, iar altul, în 2014, dar şi un Range Rover, fabricat în 2014. Natalia Munteanu, soţia procurorului, este fondatoare la firma „Activ Grup” SRL, cu activităţi în domeniul construcţiilor.

La 7 octombrie curent, mandatele conducerii interimare a Procuraturii Anticorupție (PA) și adjuncților interimari ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au încetat. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordinele în acest sens.