Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cinci funcții de judecător vacante…

Cinci funcții de judecător vacante în instanțe importante din Chișinău. Cine sunt candidații

Marți, 6 iunie, la ședința Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vor fi desemnați 3 judecători noi la Judecătoria Chișinău și câte unul la Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Pentru cele 5 locuri vacante candidează, în total, 24 de magistrați. Paradoxal, cei mai puțini candidați, 3, sunt pentru fotoliul vacant de la cea mai importantă instanță din țară, CSJ.

Pentru locul vacant de la CSJ candidează Victor Micu, președintele CSM, de facto, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, dar și judecătorii Mihail Diaconu și Viorica Puică, ambii magistrați la Judecătoria Chișinău. Victor Micu are cel mai pare punctaj oferit de Colegiul de Selecție – 98 de puncte. Puică are 80 de puncte, iar Diaconu – 72 de puncte.

Pentru locul vacant de judecător la CA Chișinău aspiră cinci candidați.  Doi dintre ei sunt de la Judecătoria Chișinău: Virgiliu Buhnaci și Ecaterina Palanciuc, aceștia având și cel mai mare punctaj – 75, respectiv 70 de puncte. Aurelia Cazacliuc de la Criuleni, Alexandru Sandu de la Hâncești și Diana Cristian de la Strășeni.

16 candidați vor lupta pentru cele 3 locuri vacante de la Judecătoria Chișinău.  Cel mai mare punctaj dintre candidați îl are Viorica Ursu de la Criuleni – 65 de puncte, urmată de Irina Țonov de la Căușeni și Ana Cucerescu de la Bălți, ambele cu câte 60 de puncte. Alexandru Sandu de la Hâncești candidează și în acest concurs, dar și în cel pentru funcția de judecător la CA Chișinău. Un alt candidat este fostul procuror Andrei Mațco. 11 dintrei cei 16 candidați sunt candidați la funcția de judecător, ceilalți cinci fiind magistrați în instanțe raionale.

Ședința CSM va avea loc marți, 6 iunie, de la ora 09.00.