Ce a răspuns noul președinte al CSJ întrebat despre resursele financiare din care și-a construit casa de milioane

Cu 53 de voturi, magistratul Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, a fost numit de Parlament în funcția de președinte al instanței supreme. Candidatura acestuia a fost criticată de mai mulți deputați liberal-democrați, care i-au adresat și întrebări, inclusiv, despre resursele financiare din care și-a construit o casă de patru milioane de lei într-un cartier de elită din Chișinău. 

Casa judecătorului Ion Druță

Întrebat de deputata liberal-democrată Maria Ciobanu cum și-a construit casa cu o valoare de patru milioane de lei în timp ce veniturile sale anuale în 2012 erau de 200 de mii de lei, magistratul nu a avut un răspuns expres. Acesta a declarat că își declară averea începând cu anul 2003, atunci când a fost introdusă o astfel de obligație prin lege și că pe parcursul activității a fost suspus mai multor verificări care nu ar fi constatat vreo încălcare. Deputata a făcut referire la deciziile adoptate de Druță în dosare de rezonanță și a declarat că acesta nu ar fi trebuit să se afle astăzi în sala Parlamentului drept candidat la astfel de funcție.

Ion Druță a fost declarat la 25 aprilie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) câștigător al concursului pentru funcția de președinte al CSJ.

Șefia Curții Supreme de Justiție (CSJ) a devenit vacantă la 6 martie, curent, când Mihai Poalelungi, după șapte ani în care a condus instituția, a renunțat la funcție în favoarea fotoliului de președinte al Curții ConstituționaleMagistratul Ion Druță, care de mai bine de patru ani face dreptate la instanța supremă de justiție, este singurul pretendent care și-a exprimat intenția de a ocupa fotoliul lăsat vacant de Mihai Poalelungi.

Ion Druță a făcut parte din completul de judecată care a luat o hotărâre prin care o datorie a unui agent economic faţă de o persoană fizică, recunoscută anterior prin hotărâre judecătorească, a ajuns să fie pusă în seama bugetului de stat. De asemenea, el a făcut parte din completul de judecată care a obligat statul să transfere companiei de construcții „Basconslux” SRL peste 14 milioane de lei pentru demolarea Stadionului Republican. În ambele cazuri, acesta a fost salvat de sancțiuni disciplinare de CSM. Ion Druță este nașul de cununie al ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

ZdG a încercat să discute cu Iod Druță după ședința CSM din 25 aprilie, dar și în ziua următoare, la Curtea Supremă de Justiție, acesta însă a refuzat să discute și a invocat că va oferi un interviu doar după ce va fi numit în funcție de Parlament.

Citiți și

Ultima oră! Portretul noului președinte al CSJ: hotărârile controversate, averea și finul ministru


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    PENTRU DUMNEZEU, FĂ CEVA CU DOSARUL ȘOR, IOANE!

    Ion Druță, da nu “pisateli”! De data aceasta Ion Druță este judecător! Nu și ce, dacă are casă magnifică! Principalu-i să fie sănătos și să judece bine și pe cine trebue! Poate măcar ăsta va face ceva cu escrocul Șor! Sau cu așa casă, ăsta chiar că nu mai face nimic?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *