Principală  —  IMPORTANTE   —   ANI verifică averea procurorului Remus…

ANI verifică averea procurorului Remus Moroz, la sesizarea SIS. Ar deține un Mercedes, înregistrat pe cumnată, în valoare de peste 50 000 de euro, cu care ar fi traversat frontiera de 200 de ori. Procurorul neagă acuzațiile

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control pe averea procurorului-șef adjunct interimar al Procuraturii raionului Strășeni, Remus Moroz, fost șef al Procuraturii raionului Hâncești, la sesizarea Serviciului de Informații și Securitate. Conform sesizării SIS, Remus Moroz și fosta lui soție ar fi beneficiarii efectivi ai unui automobil Mercedes GLC 250 Coupe, înregistrat pe numele surorii fostei soții a lui Moroz și nedeclarat de către procuror.

SIS a estimat valoarea automobilului, fabricat în 2018, la aproximativ 800 000 lei și a argumentat că, în perioada 2018-2020, familia Moroz ar fi traversat frontiera de aproximativ 200 de ori, cu acest automobil, inclusiv în scop de odihnă în Marea Britanie și Turcia. De asemenea, fosta soție a procurorului figurează în calitate de persoană de bază a poliței de asigurare pentru automobil pentru anii 2021-2022. Anul trecut ea a și fost sancționată contravențional, fiind la volanul mașinii, potrivit sesizării SIS.

Inspectorul de integritate din cadrul ANI, Natalia Ivanov, la etapa verificării prealabile, a stabilit că automobilul a fost achiziționat de cumnata lui Remus Moroz la 8 aprilie 2019, prin contract de leasing, la prețul de 50 460 de euro sau 987 138 de lei. Ea a chitat prima rată de 43 %, în valoare de 21 697 de euro sau 424 812 lei. Restul sumei urma să fie achitat timp de 12 luni. De asemenea, cumnata procurorului a suportat cheltuieli suplimentare de 2 270 de euro pentru asigurarea CASCO, plus dobânda anuală și comisionul de acordare a creditului. Inspectorul a stabilit că, ulterior, automobilul a fost achitat integral de către aceasta. 

Inspectorul a mai constatat că în contractul de leasing, soții Moroz figurează în calitate de persoane cu drept de folosință, iar datele Poliției de Frontieră arată că doar ei au traversat hotarul cu mașina. Potrivit datelor din sistemul FISC Report și CNAS, cumnata lui Remus Moroz nu avea mijloace financiare suficiente pentru achiziționarea automobilului, acestea fiind „infime în coraport cu cheltuiala suportată”, după cum se arată în procesul verbal de inițiere a controlului. Inspectorul notează că „i se conturează bănuiala că rezonabilă” că beneficiarii efectivi ai automobilului sunt soții Moroz, constatând, totodată, că aceștia nu dispuneau de asemenea resurse oficiale. 

SIS a mai atenționat și asupra unei încăperi comerciale, înregistrată în martie 2019, când încă erau căsătoriți, pe numele soției, cu suprafața de 39,8 metri pătrați, estimând valoarea de piață la 700 000 lei, față de 400 000 de lei, cât a indicat Remus Moroz în declarația sa de avere.

Solicitat de ZdG, Remus Moroz neagă faptul că automobilul i-ar aparține, subliniind că ar fi fost cumpărat când era deja în proces de divorț cu fosta lui soție. În ceea ce privește traversările frontierei în număr de aproximativ 200, după cum se arată în sesizarea SIS, procurorul spune că a fost o singură dată, în 2019 sau 2020, când s-a dus doar el împreună cu copiii în vacanță la schi, la volanul acelui automobil. El mai afirmă că nu a fost niciodată în Marea Britanie și că nu au fost nicidecum 200 de traversări ale frontierei. „O să inițiez o interpelare referitor la cele 200 de traversări, mi se pare exagerat, nici pe aproape nu e așa. Automobilul a fost procurat când eram în proces de divorț, asta o confirmă toți. Și la mine divorțul nu este fictiv”. 

Despre motivul pentru care SIS a depus sesizarea pe numele său la ANI, Remus Moroz spune că acesta nu îi este clar: „Eu tot sunt curios și chiar mi-e interesant și mie. Tot ce am declarat până acum au fost la sume reale, nu am casă de 5 000 de lei, dar am declarat din start, încă din 2012, așa cum erau sumele. Nu am avut donații niciodată de la nimeni. Eu o să ridic informația privind traversările și, după asta, personal o să vă contactez și o să vă arăt toate datele”, a declarat Remus Moroz pentru ZdG.

Șeful procuraturii de la Hâncești se mai arată sigur că cei de la SIS nu aveau cum să verifice dacă avea sau nu cumnata sa bani pentru achiziționarea automobilului. „Cum puteau să verifice? Nu au verificat. Avea cumnata mea bani, fiindcă anterior a avut și alte mașini pe care le-a vândut, avea bani în cont. Ea a muncit peste hotare un timp, soțul ei are o afacere”, a menționat procurorul. 

În ceea ce privește încăperea comercială estimată de SIS la valoarea de 700 000 lei, pe care procurorul a declarat-o la 400 000 lei, el spune că atunci când a fost cumpărată, era fără canalizare, fără gaz și că a fost declarat prețul real. 

În ultima sa declarație de avere depusă pentru anul 2020, Remus Moroz indică faptul că a cumpărat un automobil GAZ 21, în valoare de 5000 de lei, despre care spune că era în stare avariată. De asemenea, a declarat un teren de construcții la Hâncești, dar nu a indicat valoarea lui. El a explicat că l-a câștigat la licitație, achitând aproximativ 9000 de lei. 

Procurorul a mai inclus în declarația de avere un nou împrumut, de 30 000 de euro, de la fostul fotbalist, Anatolie Doroș, după ce împrumutase anterior alte 10 000 de euro de la el. 

„Apartamentul l-am lăsat copiilor, eu am trecut la gazdă și, totodată, m-am apucat să-mi fac o construcție la Hâncești, de aceea am împrumutat banii respectivi. Încă nu am reușit să-i întorc, fiindcă e problematic, te gândești la una, dar iese alta…”, a mai spus procurorul.

Remus Moroz este unul dintre cei 14 candidați la funcțiile de membri în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, dar Adunarea Generală a Procurorilor nu a mai avut loc în noiembrie 2021, fiind amânată pentru o dată nedeterminată. ZdG a scris anterior că el activează în organele procuraturii din 1998. A ocupat în ultimii ani funcția de procuror-șef al raionului Hâncești, ultima dată, în 2016, câștigând concursul fără a avea un contracandidat. Între anii 2013 și 2017, a fost și membru al CSP, ales de către Adunarea Generală a Procurorilor. 

Din aprilie 2021, el deține fotoliul de adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii raionului Strășeni.

La începutul lunii octombrie 2021, Remus Moroz a fost acuzat de către fostul deputat român Cristian Rizea, condamnat penal în România, dar refugiat la Chișinău, de faptul că ar gestiona, prin intermediul verișorului său, spălătoria V8 Washer de pe strada Valea Crucii din capitală. Datele cadastrale consultate de ZdG arată că terenul pe care este amplasată spălătoria este gestionat de firma V8 – Group, fondată în 2019. Compania este deținută de Cristina Urechi, fiind administrată de soțul ei, Vasile.

Remus Moroz, despre acuzațiile aduse de Rizea: Nici pe aproape. Nu îmi este nici verișor, nici rudă. Eu cred că cineva l-a dus în eroare (pe Rizea, n.r.). Nu-mi sunt nici rude apropiate, nici în grad de rudenie și nici în grad de prietenie. Nu am o tangență, mai ales de business cu el. Îl cunosc pe dl Urechi, desigur că-l cunosc. Însuși el m-a telefonat să mă întrebe de când sunt proprietar la afacerea lui”.