• 11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

    11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO
    de
    22 ianuarie 2021 | 19:43

    Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a admis la proba interviului 11 din cei 13 candidați care au depus dosarele.

    Proba interviului va avea loc miercuri, 27 ianuarie 2021.

    Iată lista candidaților admiși la proba interviului:

    Vitalie Gamurari – a fost purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova. Acesta deține funcția de director al Școlii Doctorale de Drept ULIM. În luna noiembrie 2015, Vitalie Gamurari a fost numit de către CSM membru al Colegiului Disciplinar din partea profesorilor, el fiind doctor în drept.

    Alexandru Prisac – deține licența de avocat din anul 2010. Acesta este cercetător științific la mai multe instituții de cercetare. În prezent, Alexandru Prisac, pe lânga activitatea de avocat, mai activează în calitate de conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității de Studii Europene din Moldova.

    Marin Gurin – fratele fostului procurorului general Corneliu Gurin. Acesta fost jurist în cadrul serviciului de grefă al CEDO. Anterior a fost și şef interimar al Direcţiei generale Agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiţiei. Șase luni mai târziu, a cerut să fie suspendat din funcție, din diverse motive. n martie 2016, la puțin timp după demisia fratelui său de la Procuratura Generală, fiind atunci singurul candidat înscris la concurs. Peste câteva luni, însă, Gurin a cerut să fie suspendat din funcția din motive personale. În luna octombrie 2016 a fost delegat de Guvernul R. Moldova într-o misiune specială în Mali (Africa).  Atunci, responsabilii de la Ministerul Justiției au spus că Marin Gurin va reveni în funcția de agent guvernamental după jumătate de an. În martie 2017, el a demisionat din funcția de agent guvernamental CtEDO.

    Lilian Moraru – în noiembrie 2015, Lilian Moraru a fost numit în funcția de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Franceză și în Principatul Monaco, funcție din care a fost rechemat în luna mai 2017.

    Lilian Apostol – este licențiat în drept. Acesta a fost numit în decembrie 2012 în funcția de agent guvernamental al R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În 2015, Guvernul a aprobat cererea de demisie a lui Apostol.

    Vladislav Gribincea – este, din 2010, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) – ONG ce activează în domeniul justiției și drepturilor omului. Gribincea nu a deținut funcții publice până acum, dar a fost implicat în calitate de expert în elaborarea Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei pentru anii 2011-2016, precum şi în reformarea legislaţiei R. Moldova privind organizarea judecătorească, procedura civilă şi procedura penală. Gribincea a condus și grupul de experţi care a elaborat legislaţia privind reformarea procuraturii, fiind implicat în elaborarea Legii cu privire la libertatea de exprimare şi a Legii cu privire la Agentul Guvernamental. În august, curent, Gribincea a fost unul dintre membrii Comisiei de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului R. Moldova. Gribincea este rudă prin afinitate cu deputatul PAS Sergiu Litvinenco, soțiile celor doi fiind surori.

    Vladimir Grosu – a cochetat pentru prima dată cu sistemul public în 1996, când a activat timp de un an în calitate de consultant juridic la Judecătoria Botanica din Chișinău. A urmat funcția de jurist la Moldova-Gaz și cea de șef al Serviciului juridic la Chișinău-Gaz și Euromol SRL. În anii 2004-2006, Grosu a fost prodecan al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, iar ulterior, timp de câteva luni, a fost director al Departamentului drept de autor și drepturi conexe din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Cea mai importantă funcție o obține în decembrie 2006, fiind numit Agent Guvernamental – reprezentant al Guvernului R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). A fost agent guvernamental până în iunie 2011, reprezentând poziția statului inclusiv în dosare ajunse la CtEDO în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. În unele dintre aceste dosare, Grosu a susținut punctul de vedere al Guvernului, iar în dosarul Taraburcă a subliniat că nu ar fi existat tortură la 7 aprilie 2009.Într-un interviu acordat pentru ZdG în 2015, perioadă în care era ministru al Justiției, Vladimir Grosu a menționat că ar fi procedat corect, reieșind din atribuțiile pe care le avea.

    Victor Burac – este un avocat licenţiat din 2002. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova în 1994. A obţinut gradul de Magistru (LLM) în Studii Legal Europene de la Colegiul Europei (Bruges, Belgia) în 1997. În 2018, acesta și-a dat demisia din funcția de membru al Consiliului Uniunii Avocaților în semn de solidaritate și susținere a avocatului Victor Panțîru, care și-a dat demisia din funcția de membru al Consiliului Uniunii Avocaților în semn de protest.

    Gheorghe Mițu – este judecător, a absolvit cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de judecător din cadrul Institutului Național al Justitiei, obținând media generală de 9,59. Din 2003 este lector la Catedra de drept Civil a Universității de Stat din Moldova. În 2014 a fost numit, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău. Potrivit Anticorupție, în iunie 2006 a fost angajat în cadrul administrației președintelui Vladimir Voronin, în calitate de consultant principal în Serviciul de Acte ale Președintelui în cadrul Direcţiei de Drept și relații publice a Aparatului Președintelui. A demisionat în martie 2010. În luna decembrie a aceluiași an și-a luat licența de avocat.

    Nicolae Eșanu este un avocat și fost consilier pe domeniul dreptului în Cabinetul lui Ion Chicu. Are o experiență de peste 25 de ani în domeniul dreptului. Din 2005, Nicolae Eșanu este reprezentant al R. Moldova la Comisia de la Veneția, fiind membru, iar din 2017, membru supleant al Comisiei. Acesta deține licența de avocat și în anumite perioade a fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, Catedra Drept civil. În noiembrie 2019, Eșanu a fost numit în funcția de consilier pe domeniul dreptului în Cabinetul prim-ministrului Ion Chicu.

    Diana Scobioală, fiica fostei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiție, Iulia Sârcu, a exercitat funcția de director al INJ începând cu 2015. Mai mulţi reprezentanţi ai sistemului judecătoresc s-au arătat surprinşi de faptul că Scobioală a câștigat în 2015 concursul pentru funcția de director al INJ, mulţi punând-o pe seama relaţiilor pe care mama sa le are în sistemul judecătoresc, dar şi relaţiilor amicale pe care le-ar avea cu fostul preşedinte al CSJ, Mihai Poalelungi. Potrivit CV-ul, Diana Scobioală are studii în drept, la Universitatea de Stat și studii postdoctorat la Academia de Științe a Moldovei. Aceasta este conferențiar universitar și formator la INJ, iar din 2012, îndeplinește și funcția de coordonator naţional al Programului HELP al Consiliului Europei, un program pentru formarea juriştilor.

    Lista nominală a Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului rămâne neschimbată, întrucât Pavel Abraham, membrul desemnat de Igor Dodon, dar retras de actuala președintă a R. Moldova, Maia Sandu, nu a renunțat la statutul de membru în Comisie. Astfel, din Comisie fac parte:

    • Fadei Nagacevschi;
    • Pavel Abraham;
    • Vasile Bolea;
    • Dinu Plîngău;
    • Ian Feldman;
    • Oleg Rotari;
    • Serghei Țurcan;
    • Mircea Roșioru;
    • Tamara Chișcă-Doneva;
    • Luiza Gafton;
    • Mariana Timotin;
    • Angela Motuzoc;
    • Gheorghe Leucă;
    • Emanoil Ploșnița;
    • Violeta Cojocaru;
    • Stanislav Pavlovschi;
    • Iulian Groza;
    • Nicolai Cheleș.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Opozantul rus Alexei Navalny a devenit laureat al premiului anual pentru curaj civic oferit de Fundația Boris Nemțov

    Fundația Boris Nemțov i-a acordat opozantului rus Alexei Navalny premiul „pentru curajul său în susținerea valorilor democratice în Rusia”, notează Novaya Gazeta. „Navalny nu numai că a arătat un curaj incredib…
    Opozantul rus Alexei Navalny a devenit laureat al premiului anual pentru curaj civic oferit de Fundația Boris Nemțov

    România: Aproape 950 000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 până pe 1 martie

    Numărul românilor care s-au vaccinat împotriva COVID-19 până luni se apropie de 950 000, dintre care 32.000 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor Comitetului naţional pentru vaccinare, transmite Digi 24. Conf…
    România: Aproape 950 000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 până pe 1 martie

    Reprezentanții Guvernului în exercițiu anunță că au avut o ședință de lucru cu președinta socialistă a Parlamentului, în contextul pandemiei de COVID-19. Solicitarea făcută de Greceanîi către Cabinetul de miniștri

    Responsabilii din cadrul Guvernului au emis luni, 1 martie, o nota informativă prin care anunță că președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat membrii Cabinetului de miniștri într-o șed…
    Reprezentanții Guvernului în exercițiu anunță că au avut o ședință de lucru cu președinta socialistă a Parlamentului, în contextul pandemiei de COVID-19. Solicitarea făcută de Greceanîi către Cabinetul de miniștri

    VIDEO/ Reprezentanții MSMPS susțin că vaccinul Sputnik-V nu va fi administrat deocamdată în R. Moldova

    Vaccinul rusesc Sputnik-V nu va fi administrat deocamdată în R. Moldova, întrucât nu este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Cel puțin, asta spun repr…
    VIDEO/ Reprezentanții MSMPS susțin că vaccinul Sputnik-V nu va fi administrat deocamdată în R. Moldova

    Președinta Maia Sandu anunță că a pornit o serie de consultări cu reprezentanți ai societății civile, juriști și specialiști în drept constituțional: „Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă”

    Președinta Maia Sandu a anunțat luni, 1 martie, că a pornit o serie de consultări cu societatea civilă, juriști, specialiști în drept constituțional și organizații în domeniul respectării statului de drept, pen…
    Președinta Maia Sandu anunță că a pornit o serie de consultări cu reprezentanți ai societății civile, juriști și specialiști în drept constituțional: „Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă”