Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ziua Independenței Ucrainei va fi…

Ziua Independenței Ucrainei va fi marcată fără paradă militară

Președintele Vladimir Zelenski a declarat că în acest an nu va fi organizată tradiționala parada militară cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Potrivit șefului statului ucrainean, sărbătoarea va fi marcată altfel, banii economisiți fiind oferiți angajaților din sistemul militar.

„De obicei, se organizau parade, care erau pompoase și sigur că nu erau ieftine. Totuși, în acest an, în loc de parade, vom aloca banii eroilor – militarilor. Am decis ca suma de 300 de milioane de grivne să fie utilizată pentru a premia sergenții, ofițerii etc. Vom sărbători și Ziua Independenței, dar într-un alt format”, a afirmat președintele într-un video publicat pe pagina sa de Facebook.

Ziua Independenței Ucrainei este marcată la 24 august.

Foto: UA News