Volodimir Zelensky a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate al Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a convocat luni, 21 februarie, Consiliul Național de Securitate al țării. Asta după ce președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că intenționează să recunoască independența autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk.
„Având în vedere declarațiile făcute în cadrul ședinței Consiliului de Securitate al Federației Ruse, am purtat consultări urgente cu Emmanuel Macron Olaf Scholz şi voi convoca Consiliul Naţional de Securitate”, a anunțat Volodimir Zelensky într-o postare pe Twitter.
Given the statements made at the meeting of the Security Council of the Russian Federation, I held urgent consultations with @EmmanuelMacron and @OlafScholz and convened the National Security and Defense Council.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 21, 2022
Consiliul Naţional de Securitate al Ucrainei a fost convocat la ora 20:00, notează presa ucraineană.
Rusia va recunoaște, în curând, independența autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk. Asta a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul unor conversații telefonice cu Olaf Scholz, cancelarul german, și președintelui Franței, Emmanuel Macron, scrie Novaya Gazeta.
După anunțul făcut de Putin, Uniunea Europeană a avertizat asupra sancțiunilor din partea blocului celor 27 de națiuni în cazul în care Moscova va recunoaște republicile Donețk și Lugansk.