Tăcerea ucide
Pe data de 26 iunie în lume este marcată Ziua Internațională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii. Meydan.TV a decis să amintească ce înseamnă sprijinul comunității internaționale pentru deținuții politici azeri.
Apărătorii drepturilor omului au calculat: timp de 25 de ani în Azerbaidjan, din cauza torturii, anual mor cel puțin cinci persoane. Aceste cifre se bazează doar pe acele cazuri care s-a reușit a fi făcute publice, adică, situația reală, cel mai probabil, este mult mai înspăimântătoare decât această statistică.
Oameni speriați
De obicei, despre tortură se află numai atunci când victima este un reprezentant notoriu al opoziției, este activist sau ziarist. Oamenii care nu au tangențe cu politica și cu viața publică sunt torturați nu mai puțin, dar societatea nu va afla despre aceasta, pentru că victimele se tem de publicitate și nu cred că pot fi ajutate.
„Aceștia sunt niște oameni care nu au nimic cu politica și sunt foarte speriați. Ei se tem că, dacă vor spune presei despre tortură, li se va dubla termenul de detenție și vor fi din nou torturați”, astfel își amintește juristul Zaur Gurbanlî despre tovarășul său de celulă, care a petrecut în închisoare aproape doi ani pentru cumpărarea și păstrarea ilegală a armelor. Organizațiile internaționale l-au numit prizonier de conştiinţă.
Autoritățile azere oferă inculpaților avocați, medici și ombudsman, dar, potrivit lui Zaur Gurbanlî, ei închid ochii la dovezile evidente de tortură. „De exemplu, avocatul din oficiu nu a reacționat atunci când unui deținut în închisoare i-au fost smulse cu cleștele sfârcurile. Despre acest lucru nimeni n-a aflat, pentru că avocatul a ignorat acest fapt, iar victima s-a temut că îi vor face ceva și mai rău,” a spus Gurbanlî.
Avocatul Fariz Namazlî apără drepturile deținuți politici din 2007, iar din 2012 este membru al Baroului de Avocați din Azerbaidjan. În ultimii câțiva ani el a trimis trei plângeri pentru fapte de tortură la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: cazul activistului din organizația de tineret NIDA Mamed Azizov, al activistului Elgiz Gahramanov și încă al unui prizonier de conştiinţă, al cărui nume avocatul nu-l divulgă din motive de securitate.
„Curtea europeană a început deja examinarea celor două cauze”, spune Namazlî.
Institutul pentru Pace și Democrație
Avocatul Namazlî a amintit că, la momentul aderării la Consiliul Europei în 1998, Azerbaidjanul și-a asumt mai multe angajamente care vizează drepturile omului. Una dintre ele este investigarea cazurilor de tortură și pedeapsa ulterioară a tuturor părților implicate. Deja de șaptesprezece ani în Azerbaidjan nimeni nu a fost judecat pentru această acuzație.
Probabil, anume acesta este motivul pentru care cazurile de tortură s-au întețit în ultimii ani, consideră Leyla Yunus, apărătoarea drepturilor omului, care conduce Institutul pentru Pace și Democrație. Potrivit ei, doar în câteva luni ale anului trecut, din aprilie până în iulie, din cauza torturilor în închisorile azere au murit șapte oameni.
Leila și soțul ei Arif Yunus au fondat Institutul pentru Pace și Democrație încă din 1995. Ambii soți au fost arestați în vara anului 2014 sub acuzația de trădare de patrie, de spionaj în favoarea serviciilor secrete ale Armeniei, fraudă, evaziune fiscală și falsificare de documente.
Arestarea apărătorilor drepturilor omului, cunoscuți în afara Azerbaidjanului, a avut o mare rezonanță: politicienii europeni au lansat critici aspre în adresa autoritățile azere. În decembrie 2015 curtea a schimbat pedeapsa pentru Leila și Arif pe suspendarea executării pedepsei, ambii au fost eliberați din sala de judecată, și, în curând au emigrat în Olanda. De atunci Institutul pentru Pace lucrează din străinătate.
Cu adevărat greu de suportat tortura a fost în primele două luni, își amintește Arif Yunus:
„Mă atârnau cu mâinile de tavan și mă lăsau așa toată noaptea. Mă băteau cu un prosop umed, cu sticla plină cu apă peste urechi, spate. Era foarte dureros, și totodată nu rămâneau urme”.
Activistul spune că nu a tăcut, în special a vorbit despre ceea ce se întâmplă reprezentanților Comitetului Internațional al Crucii Roșii care l-au vizitat: „Dar ei au fost foarte speriați, au spus că nu pot influența situația.”
Torturile au încetat atunci când Parlamentul European a amenințat Azerbaidjanul cu sancțiuni.
„M-a salvat rezoluția specială, în care de mai multe ori se repeta numele nostru – al meu și al Leilei. Imediat ce Parlamentul European a adoptat această rezoluție, tortura a încetat. Chiar m-au transferat în altă celulă, mi-au fost îmbunătățite condițiile”, își amintește Arif Yunus.
Victime anonime
În cazul torturării oamenilor, numele cărora nu este cunoscut deputaților europeni, totul merge altfel, explică Laila.
În general, organizațiile internaționale reacționează destul de apatic față de faptele de tortură din Azerbaidjan, consideră ea: „De exemplu, unul dintre cei doi raportori APCE pentru Azerbaidjan din Austria, Stefan Shenak, s-a întâlnit de mai multe ori cu mine și în Azerbaidjan, și în Olanda. Aflând despre viitoarea dezbatere de la APCE din octombrie 2017 a proiectului de rezoluție „The functioning of democratic institutions in Azerbaijan”, i-am trimis domnului Shenak informații despre represiunile din Azerbaidjan, despre tortură și moartea din cauza torturii.”
Dar, potrivit lui Leyla Yunus, aceste informații nu au fost luate în considerare la adoptarea rezoluției APCE în octombrie 2017:
„L-am întrebat, de ce informațiile despre cei care au murit din cauza torturii nu au fost reflectate în textul rezoluției? Or, în 2017 au murit7 persoane? D-l Shenak a răspuns că informațiile mele nu sunt suficiente, este necesar de a obține informații de la rudele victimelor. Iar rudele au refuzat să se întâlnească cu el, deoarece au fost amenințate.”
Întrebată fiind ce consecințe va suporta țara, dacă vor fi dovedite faptele de tortură în cazuri concrete, Leyla Yunus spune că, de fapt, nici una: „Timp de 25 de ani de aflare la putere a familiei Aliev, anual din cauza torturii mor nu mai puțin de 5 oameni. Cu toate acestea, nici o reacție a comunității internaționale nu a fost și nu este. Mi se poate obiecta că nu există dovezi privind tortura. Dar nu este așa. Zeci de deținuți politici descriu în detaliu cum au fost torturați, unde, de către cine și cum. Avocații au depus plângeri la instanțele de judecată privind fapte de tortură”.
Din cauza acestor cazuri suferă și avocații, spune Yunus: „în ultimul timp în Azerbaidjan a apărut un nou trend și anume, acei avocați, care încearcă să apere victimele torturii, sunt excluși din Baroul Avocaților”.
Sursa: Meydan.TV
