Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ La mitingul de solidaritate…

VIDEO La mitingul de solidaritate în susținerea lui Alexei Navalny, de la Sankt Petersburg, poliția a folosit arme de asomare

sursa foto: Novaya Gazeta

La mitingul de solidaritate pentru Alexei Navalny, de la Sankt Petersburg, poliția, pentru prima dată a folosit arme de asomare, scrie Novaya Gazeta.

Mitingul în sprijinul politicianului a început în Grădina Aleksandrovsky și a continuat cu rețineri în Piața Sennaya. Oamenii adunați au cerut să permită accesul unui medic la Alexei Navalny, iar polițiștii au folosit arme de asomare și au aplicat forța.

Potrivit datelor oficiale, în dimineața zilei de 22 aprilie, la secțiile de poliție ca urmare a acțiunii au ajuns 805 oameni. Pentru comparație, la Moscova au fost reținuți 29 de protestatari.

Alexei Navalny a intrat în greva foamei pe 31 martie, din cauza refuzului de a-i oferi îngrijiri medicale calificate în pușcărie. Potrivit Novaya Gazeta, administrația închisorii nu a permis accesul la Alexei Navalny a unor medici și l-a transferat într-un spital pentru persoane cu tuberculoză.

În ciuda faptului că medicii cer să-i ofere îngrijiri de urgență, din cauza nivelului critic de potasiu din organism, deocamdată Navalny este tratat doar cu vitamine.

Susținătorii lui Navalny au anunțat acțiuni de protest pe teritoriul Rusiei, chiar în ziua în care Putin se adresa Adunării Federale cu discursul său anual.

Potrivit datelor oficiale, noaptea trecută au fost reținuți, pe teritoriului Federației Ruse 1 226 de protestatari. Majoritatea celor reținuți sunt din Sankt Petersburg, Ufa, Sochi, Voronezh și Moscova.