• Ucraina cere Iranului cutiile negre ale aparatului doborât lângă Teheran

    Ucraina cere Iranului cutiile negre ale aparatului doborât lângă Teheran
    vizualizări
    15 ianuarie 2020 | 14:18

    Kievul a cerut Iranului să predea cutiile negre ale avionului de linie ucrainean, doborât lângă Teheran în urmă cu o săptămână, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene, informează AFP, citat de Agerpres.

    Parchetul General şi Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au trimis o cerere oficială în acest sens autorităţilor iraniene, a precizat Parchetul într-un comunicat.

    „Partea ucraineană face tot posibilul pentru a asigura buna decriptare a înregistrărilor de zbor şi a salva dovezile din ancheta asupra catastrofei”, a dat asigurări Parchetul General.

    Kievul a informat marţi că un înalt responsabil iranian ar urma să sosească în Ucraina în următoarele zile, pentru “a stabili laboratorul” care să poată fi însărcinat cu analiza cutiilor negre.

    Potrivit mass-media ucrainene, o altă destinaţie posibilă pentru decriptarea cutiilor negre ar fi Franţa.

    Experţii canadieni care s-au deplasat luni la Teheran pentru a ancheta asupra prăbuşirii avionului vor avea la rândul lor acces la epavă şi la cutiile negre ale aparatului, au anunţat luni responsabili canadieni.

    După două zile de dezminţiri oficiale, forţele armate iraniene au recunoscut sâmbătă că au doborât „din eroare” Boeingul 737 al Ukraine International Airlines la câteva minute după ce avionul decolase din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea iranieni şi canadieni, au murit.

    Sursa: Agerpres

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    DOC/ Alertă de călătorie Covid-19. Informaţii actualizate privind accesul cetăţenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    Responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene(MAEIE) au publicat vineri, 14 august, un document ce conține informații actualizate privind accesul cetățenilor R. Moldova pe teri…
    DOC/ Alertă de călătorie Covid-19. Informaţii actualizate privind accesul cetăţenilor R. Moldova pe teritoriul altor state

    Guvernul României a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile

    Guvernul României a decis, vineri seara, prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, a anunțat premierul Ludovic Orban, transmite Digi24. „În urma aprobării hotărârii CNSU, astăzi venim cu Hotărârea de…
    Guvernul României a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile

    Coronavirus: Comisia Europeană a rezervat pentru statele membre încă 400 de milioane de doze ale unui potențial vaccin

    Comisia Europeană a anunţat vineri că a rezervat în numele statelor membre până la 400 de milioane de doze ale unui potenţial vaccin anti-COVID-19 la care lucrează compania americană Johnson & Johnson. Discuţii…
    Coronavirus: Comisia Europeană a rezervat pentru statele membre încă 400 de milioane de doze ale unui potențial vaccin

    Începând cu 15 august, se va interzice expunerea vizibilă a produselor din tutun

    Începând cu data de 15 august 2020, se interzice expunerea vizibilă a produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor și a accesoriilor de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora în spaţiile…
    Începând cu 15 august, se va interzice expunerea vizibilă a produselor din tutun

    Replica lui Reniță referitor la solicitarea depusă de Bătrâncea la ANI și PG să-i verifice averea: „Cea mai alterată conservă rusească din categoria junilor kominterniști de la PSRM”

    Deputatul Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”(PPDA), Iurie Reniță, a venit cu o replică, după ce socialistul Vlad Bătrâncea a cerut Autorității Naționale de Integritate (ANI) și Procuraturii Gene…
    Replica lui Reniță referitor la solicitarea depusă de Bătrâncea la ANI și PG să-i verifice averea: „Cea mai alterată conservă rusească din categoria junilor kominterniști de la PSRM”

    Precizările MSMPS referitor la certificatele medicale pentru copii

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale(MSMPS) precizează că certificatele medicale (F-027) se solicită doar pentru copii care se înmatriculează primar la grădiniță sau clasa 1. La data de 31 iulie, …
    Precizările MSMPS referitor la certificatele medicale pentru copii