Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Rezultate exit-poll: Iohannis și Dăncilă…

Rezultate exit-poll: Iohannis și Dăncilă merg în turul II

Foto: timesofisrael.com

Rezultatele exit-poll-urilor realizate de CURS-Avangarde și IRES arată că în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România vor merge Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Rezultate exit-poll IRES:

  1. Klaus Iohannis – 38,7%
  2. Viorica Dăncilă – 22%
  3. Dan Barna – 16,1%
  4. Mircea Diaconu – 8,2%
  5. Theodor Paleologu – 5,6%
  6. Kelemen Hunor – 4,6%
  7. Ramona Ioana Bruynseels – 2%
  8. Alexandru Cumpănașu – 1,2%
  9. Viorel Cataramă –  0,4 %
  10. Bogdan Stanoevici – 0,3%
  11. Ninel Peia – 0,3%
  12. Cătălin Ivan – 0,2%
  13. Sebastian Popescu – 0,2%
  14. John Ion Banu – 0,1%

Exit-poll-ul IRES a fost realizat pe un eșantion de 22.357 de persoane, cu o marjă de eroare de 2%.

Rezultatele exti-poll-ului Curs Avangarde:

  1. Klaus Iohannis – 39,0 %
  2. Viorica Dăncilă – 22,5%
  3. Dan Barna – 16,4%
  4. Mircea Diaconu – 7,9%
  5. Teodor Paleologu – 6,1%
  6. Kelemen Hunor – 3,9%
  7. Ramona Ioana Bruynseels – 1,9%
  8. Alexandru Cumpănașu – 1,2%
  9. Viorel Cataramă – 0,3%
  10.  Bogdan Stanoevici – 0,2%
  11. Ninel Peia – 0,2%
  12. Cătălin Ivan – 0,2%
  13. John Ion Banu – 0,1%
  14. Sebastian Popescu – 0,1%

Exit-poll-ul Curs Avangarde a fost realizat pe un eșantion de peste 22 mii de persoane și are o marjă de eroare de 2,5%.

Conform legii, Președintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat și este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

În cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea prevăzută mai sus, se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Pentru al doilea tur de scrutin se va putea vota în zilele de votare 22, 23 şi 24 noiembrie 2019.