Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Preşedinta Comisiei Europene părăseşte summitul…

Preşedinta Comisiei Europene părăseşte summitul UE, după un contact cu un caz de COVID-19; „Mă voi autoizola”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a părăsit joi, 15 octombrie, summitul european, la mai puţin de o oră de la începutul evenimentului la Bruxelles, după ce a aflat că a fost în contact cu o persoană testată pozitiv pentru Covid-19, transmite Reuters.

După ce a părăsit summitul european, Ursula von der Leyen a declarat că va intra în carantină.

„Tocmai ce am fost informată că un membru al „front office” a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în această dimineaţă. Eu am fost testată negativ pentru Covid-19. Cu toate acestea, ca măsură de precauție, părăsesc imediat Consiliul European pentru a intra în autoizolare”, a anunţat Ursula von der Leyen pe Twitter.

Summitul european continuă conform programului stabilit.

Sursa: Reuters