Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Presa rusă anunță adresări către…

Presa rusă anunță adresări către națiune ale liderului rus Vladimir Putin și ministrului Apărării, Serghei Șoigu. Unele surse media susțin că adresarea ar urma să fie anulată – VIDEO

Așa-numiții șefi ai republicii populare Donețk și Lugansk au anunțat organizarea de „referendumuri” privind aderarea la Rusia. Presa afiliată Kremlinului scrie că „votarea” va avea loc în regiunile Kherson și Zaporojie capturate în perioada 23 și 27 septembrie. Pe acest fond, presa rusă anunță că lideru rus Vladimir Putin se va adresa oamenilor. Presa rusă relatează că ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu ar putea vorbi după Putin.

UPDATE 21:30 Unele surse media transmit că adresarea, programată pentru ora 21:00, ar putea fi amânată.

Duma de Stat, la rândul său, a adoptat o lege care introduce conceptele de „mobilizare”, „timpul de război” și „lege marțială” în Codul Penal al Federației Ruse. Noile modificări prevăd, de asemenea, răspunderea penală pentru predarea voluntară, jefuirea și abandonarea neautorizată a unei unități militare.

Camera inferioară a parlamentului Rusiei, Duma de Stat, a aprobat un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru deteriorarea proprietății militare, jafuri, dezertare și insubordonare, dacă acestea sunt comise în timpul mobilizării militare sau a unor situații de luptă.

Proiectul de lege a fost aprobat pe 20 septembrie pe fondul dezbaterilor dintre autoritățile ruse și guvernatorii regionali cu privire la o posibilă mobilizare militară, o mișcare care ar putea escalada semnificativ războiul din Ucraina.