ONU: Traficul de fiinţe umane se schimbă dintr-un fenomen transfrontalier într-unul naţional

Guvernele ar trebui să îşi mute atenţia pe traficul de fiinţe umane care are loc pe teritoriul ţărilor lor, a transmis luni Biroul ONU pentru combaterea drogurilor şi criminalităţii (UNODC), conform căruia majoritatea victimelor sunt depistate în statele lor de origine, şi mai puţin în străinătate, relatează DPA, citata de agerpres.ro.

Până acum, UNODC, cu sediul la Viena, considera traficul în scopul exploatării sexuale, muncii forţate şi altor motive în principal ca un fenomen transfrontalier. Însă în cel mai recent raport bianual privind traficul de fiinţe umane, UNODC a descoperit că numărul cazurile interne a fost în premieră mai mare decât cel al cazurilor internaţionale.
Procentul victimelor depistate pe teritoriul ţării lor de origine a crescut de la 27% în 2010 la 58% în 2016. Creşterea nu poate fi explicată doar printr-o intensificare a traficului intern, ci şi printr-o consolidare a controalelor la frontieră care îi împiedică pe traficanţi să ducă victimele în străinătate, conform UNODC. Totuşi, agenţia precizează că “măsurile din justiţie, strategiile şi priorităţile naţionale ar trebuie să ţină cont de natura tot mai naţională a problemei traficului de fiinţe umane”.
Statele membre ale ONU au raportat către UNODC în 2016 peste 24.000 de victime ale traficului de fiinţe umane, cel mai mare număr de când agenţia a început să colecteze astfel de date, în 2003.

Totuşi, infractorii scapă deseori nepedepsiţi, în special în Africa Subsahariană şi Asia de Est.

Aproximativ jumătate dintre victime sunt femei adulte. Mai mult de o cincime dintre toate sunt fete, iar procentul lor este în creştere, conform UNODC.

Aproape 60% dintre toate victimele sunt exploatate sexual, în timp ce peste o treime dintre cazuri implică muncă forţată.

Printre alte motive ale traficului se numără cerşitul şi prelevarea de organe pentru transplanturi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *