Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Nou atac cu rachete în…

Nou atac cu rachete în Irak. Opt proiectile au lovit o bază aeriană cu trupe americane

Opt rachete au lovit duminică o bază aeriană irakiană care găzduieşte soldaţi americani la nord de Bagdad, au transmis surse militare irakiene, fără a preciza originea tirurilor, potrivit AFP, citat de stirileprotv.ro.

Patru soldaţi irakieni au fost răniţi, conform armatei irakiene. Sursele militare irakiene au dat asigurări că niciun soldat american nu a fost rănit sau ucis.

Aproape toate trupele americane au părăsit deja această bază situată la Balad, după escaladarea tensiunilor dintre SUA şi Iran.

„Nu mai sunt decât circa 15 soldaţi americani şi un singur avion la Balad”, a afirmat pentru AFP o sursă militară irakiană.

Miercuri, forţele armate iraniene au lansat rachete asupra unor baze care găzduiesc soldaţi americani în Irak, fără a face victime.

În ciuda tensiunilor, Trump este în continuare dispus să discute cu Iran „fără nicio condiţie prealabilă”, a declarat duminică secretarul american al Apărării, Mark Esper.

SUA sunt pregătite să discute cu Iran “o nouă cale, o nouă serie de măsuri care să facă din Iran o ţară mai normală”, a explicat şeful Pentagonului la postul de televiziune CBS.

Trump: Iranul pregătise atacarea a „patru ambasade” ale SUA înainte de eliminarea lui Soleimani

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat vineri că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis într-un raid american în Irak, planificase atacuri împotriva a “patru ambasade” americane, potrivit AFP şi DPA.

„Pot să vă dezvălui că patru ambasade erau vizate”, a declarat Trump într-un interviu acordat Fox News, fără alte precizări.

Cerându-i-se să precizeze obiectivele, preşedintele american a afirmat că era vorba probabil de “ambasada din Bagdad”.

Aceste declaraţii nu fac deloc lumină în confuzia dacă noi atacuri erau prevăzute împotriva ambasadei americane din Bagdad, care fusese luată cu asalt de militanţi irakieni susţinuţi de Iran în 31 decembrie.

Administraţia Trump a indicat că eliminarea lui Soleimani a fost un “act de legitimă apărare” pentru a împiedica o “ameninţare iminentă” împotriva intereselor şi trupelor americane.

Preşedintele a fost întrebat de asemenea dacă reacţia irakiană la eliminarea lui Soleimani ar putea duce la o retragere a trupelor americane din Irak.

„Sunt de acord cu asta”, a răspuns Trump, deşi a respins apelurile recente ale resposabililor irakieni pentru a începe să planifice retragerea trupelor americane din Irak, potrivit i24.news.

„Este ceea ce irakienii spun public, dar nu spun asta în privat”, a lansat Trump, conform postului de televiziune israelian citat.

Sursa: AFP, stirileprotv.ro.