Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   „Îndeplinesc cererea voastră”. După mai…

„Îndeplinesc cererea voastră”. După mai multe zile de protest, premierul Armeniei și-a dat demisia

Serj Sargsean, premierul Armeniei, și-a dat demisia. Anunțul a fost postat pe pagina oficială a Guvernului, scrie novayagazeta.ru.

Premierul Armeniei susține că a decis să-și depună cererea de demisie după acțiunile de protest din ultima perioadă. „Îndeplinesc cererea voastră”, a spus Sargsean.

„Mă adresez pentru ultima dată ca șef al Guvernului. Nikol Pashinyan (liderul de opoziție, care a stat în fruntea protestatarilor, n.r.) a avut dreptate. M-am înșelat. De aceea, am decis să plec din această funcție”, a declarat premierul.

Amintim că, timp de mai multe zile, sute de oameni au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva numirii lui Serj Sargsean în funcția de prim-ministru al Armeniei. Protestatrii sunt nemulțumiți de faptul că Serj Sargsean, care a fost președintele Armeniei timp de 10 ani, a candidat pentru funcția de premier, după ce a făcut mai multe ajustări la Constituție, prin care funcția de premier devine cea mai importantă funcție din stat.

Opoziția susține că Serj Sargsean, timp de zece ani, a ținut toată puterea în propriile mâini și a ignorat părerea oamenilor care au protestat timp de mai mulți ani: în anul 2008 (când au murit 10 oameni), în 2013 , 2015 și în anul  2016.

Cu câțiva ani în urmă, Sargsean a promis că va ieși din joc și nu va mai candida la funcția de președinte al țării.

După modificarea Constituției, Sargsean, care nu mai avea dreptul la un al treilea mandat de șef de stat, a reușit să devină premier, funcție la care poate candida de câte ori dorea, menționează, kavkaz-uzel.eu.

Acţiuni masive de protest au loc de mai bine de o săptămână în mai multe oraşe din Armenia, la apelul deputatului şi lider al opoziţiei Nikol Pashinyan, care a proclamat „începutul unei revoluţii de catifea” în Armenia şi a cerut o campanie naţională de „nesupunere civică”.

Protestatarii îl acuză pe Serj Sargsyan, care şi-a încheiat cel de-al doilea şi ultimul mandat prezidenţial, că vrea să rămână la putere pe viaţă, după ce a fost ales marţi, 17 aprilie, în funcţia de premier de către deputaţi.

Sursa foto: tengrinews.kz