Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   GALERIE FOTO/ Rusia anunță că…

GALERIE FOTO Rusia anunță că traficul pe cea mai lungă linie feroviară din lume, trans-siberiană, a fost reluat

Foto: Profimedia

Traficul pe cea mai lungă linie feroviară din lume a fost reluat, marți. Autoritățile din Rusia au anunțat că au restabilit complet cericulația feroviară după ce un pod s-a prăbuşit, vineri, în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor.

Zeci de trenuri au fost blocate pe Linia Feroviară Trans-Siberiană, care are o lungime de 9.289 kilometri, potrivit oficialilor.

Cea mai lungă cale ferată din lume este o rută strategică pentru economia Rusiei, transportând nu doar pasageri, ci și mărfuri precum petrolul, cheresteaua și cărbunele între Europa și Asia.

Podul peste râul Areda a cedat vineri în regiunea Zabaikalsk, la aproximativ 300 km nord de granița cu China și Mongolia. Nu au fost raportate victime. Autoritățile anunțau că nimeni nu a fost rănit când o parte a podului s-a prăbușit lângă Nizhnyaya Kuenga în regiunea Trans-Baikal, la est de Lacul Baikal.

Citiți și: Circulația pe cea mai lungă cale ferată din lume, trans-siberiană, a fost blocată după ce un pod s-a prăbușit în urma inundațiilor

Deteriorarea podului a determinat Căile Ferate Ruse, care operează extinsa rețea națională de trenuri, să suspende traficul de călători în ambele sensuri de-a lungul rutei.